Nu-i aşa că prima masă a zilei este cea mai importantă? Nutriționiștii îți recomandă să nu sari peste micul dejun, căci te va ajuta să-ți începi ziua cu avânt pentru a realiza tot ceea ce ți-ai propus. Podravka vine în ajutorul tău cu câteva rețete pe bază de pește, ușor de preparat.
Clătite cu ton și cremă de brânză
Un preparat matinal energizant, rapid, dar și gustos, este clătita. Ȋți propunem o reţetă de clătită cu ton şi cremă de brânză care te va convinge să o încerci. Pentru prepararea clătitelor ai nevoie de 2 gălbenuşuri pe care le amesteci cu puţină sare şi 2 linguri de smântână. Se omogenizează cu 2 linguri de ulei şi 2 căni şi jumătate de lapte. La final se toarnă 2 căni de făină şi se amestecă energic cu un tel. Se lasă deoparte 15 minute, timp în care amesteci într-un blender 200 grame de brânză de vaci, 2 linguri smântână şi sare, peste care se adaugă mărar verde tocat. Când clătitele sunt coapte, umple-le cu cremă de brânză, Eva ton în suc propriu şi ceapă verde tocată mărunt! Topingul de parmezan şi fistic vor face din acest mic dejun o încântare.
Brioșe cu macrou
De asemenea, un alt preparat gustos, ideal pentru prima masă a zilei, este brioșa cu macrou. Pentru a găti acest preparat, care va lăsa pe toată lumea cu gura căscată (pentru încă o porţie), ai nevoie de 2 conserve de EVA macrou în ulei vegetal, ingredientul secret al brioșelor cu pește. În plus, alătură 2 ouă, 3 fire de ceapă verde, o mână de pătrunjel proaspăt, sare, piper și boia iute, după gust. În prima etapă amestecă peștele mărunțit cu gălbenușurile, verdeața și condimentele. Apoi bate albușurile spumă și încorporează cele două compoziții, amestecând ușor. Produsul obținut se toarnă în formele de brioșe și se dă la cuptorul încins în prealabil, timp de 25 minute, la 180°C.
Plăcintă cu hering
Și plăcinta cu hering este o variantă grozavă pentru prima masă a zilei. O poţi încerca cu mare uşurinţă în bucătăria ta pentru că nu este o reţetă deloc pretenţioasă. Ai nevoie de 2 foi de plăcintă, 1 ceapă mare, 1 ardei roşu, 3 roşii, 2 conserve Eva hering în ulei, 2 linguri de ulei, sare, piper şi sos de soia. Pentru umplutură, se toacă mărunt ceapa şi ardeiul, care se călesc apoi în cele 2 linguri de ulei. Se adaugă sosul, roşiile date pe răzătoare şi peştele din conservă. Se condimentează cu sare şi piper şi se fierbe până când scade tot lichidul. Într-o tavă dreptunghiulară se aranjează prima foaie de foietaj care va acoperi şi marginile tăvii, se adaugă umplutura şi se acoperă cu cealaltă foaie de placintă. Se înţeapă cu furculiţa şi se coace timp de 20 minute la 200°C.