5 jocuri tradiționale care au tranzitat cu succes către mediul online

Cele mai populare jocuri s-au mutat pe internet. Acum, ne relaxăm cu un joc de table, cărți, remi, Monopoly sau dame chiar dacă suntem singuri acasă, pentru că online găsim mii de adversari.

Acesta este unul dintre numeroasele avantaje ale epocii moderne, în care interacțiunea socială și distracția nu mai sunt condiționate de întâlnirile față în față. Poți juca oricare dintre jocurile enumerate mai sus chiar și cu bebelușul în brațe. Important este să ai o mână liberă, pentru mouse.

În cazul în care nu ai avut ocazia să le încerci offline, iată, pe scurt, care sunt regulamentele celor mai populare jocuri tradiționale ușor de accesat pe internet:

Table

Tablele reprezintă unul dintre jocurile favorite ale bunicilor. „Pe vremea lor”, era una dintre puținele distracții. Sunt, însă, și mulți tineri care iubesc să joace table pe internet.

Fiecare dintre cei doi jucători are 15 piese de culoare albă sau neagră aranjate într-un anumit fel pe tabla pe care sunt 24 de triunghiuri ascuțite. Se aruncă pe rând cu două zaruri care au valoarea de la 1 la 6 și fiecare piesă este mutată potrivit sumeicelor două zaruri. O piesă poate fi mutată doar pe un loc liber, pe un loc în care mai sunt piese de-ale tale, sau pe un loc unde este cel mult o piesă a celuilalt. 

Obiectivul este să îți aduci toate piesele în casa ta, apoi să le scoți afară înaintea adversarului. 

Photo by Ron Lach : https://www.pexels.com/photo/unrecognizable-woman-and-man-laying-on-carpet-in-room-and-playing-backgammon-10129690/

Război

Regulile jocului de cărți numit „Război” sunt extrem de simple. De altfel, acesta este unul dintre primele jocuri pe care le învață copiii. Și pe Internet se folosește tot un pachet clasic de cărți, de la 2 la A. Asul este cea mai valoroasă carte, urmată de K, Q, J, 10, 9 ș.a.m.d.

Dealerul și jucătorul primesc câte o carte. Câștigi dacă valoarea cărții tale este mai mare decât ce are dealerul. În cazul în care este egalitate, poți să te predai, sau poți să mergi mai departe și se dublează miza. Apoi, sunt întoarse cu fața în sus două cărți, una pentru tine și una pentru dealer. Fie câștigi, fie pierzi, fie e din nou egal și se aplică regula de mai sus.

Remi

Ca și tablele, remi (sau rummy) era una dintre distracțiile accesibile încă de dinainte de Revoluție. Este un joc de noroc, dar și de strategie, pentru că trebuie să știi ce să faci cu piesele care îți vin.

Există site-uri unde se poate juca remi pe bani, dar sunt și multe platforme pe care nu există altă motivație decât satisfacția de a câștiga un meci. 

În cutie sunt 104 piese de culori diferite (roșu, galben, negru și albastru), numerotate de la 1 la 13, în dublu exemplar, plus doi Jolly. Alternativ, fiecare jucător dă o piesă jos și trage una nouă, fie din grămadă, fie din șirul de piese date deja jos. 

Scopul este să te etalezi prin suite (grupuri de piese cu valori consecutive) sau formații (grupuri de piese de aceeași valoare, fără să se repete culoare), apoi să rămâi fără nicio piesă pe tablă după ce dai jos ultima oară.

La final, se calculează punctajul fiecăruia. Jucătorilor care nu au închis li se scad piesele pe care nu au apucat să le dea jos de pe tablă.

Monopoly

Monopoly este jocul în care intri în rolul unui mogul imobiliar care cumpără proprietăți și se îmbogățește din chirii. Pleci de la start cu un personaj și dai cu zarul pentru a vedea câte căsuțe înaintezi. 

Într-o căsuță sunt fie o proprietare pentru care trebuie să plătești un preț ca să o achiziționezi, fie o surpriză, fie pușcăria, fie loc de parcare gratuită. Dacă aterizezi pe o proprietate care aparține altui jucător, plătești chiria aferentă. Rând pe rând, jucătorii care plătesc mai mult decât încasează ajung să dea faliment. Câștigă cel care rămâne singur în joc.

Dame

„Damele” se joaca îndoi, pe o tablă cu 64 de pătrățele, în format de 8 pe 8, cu 12 piese pentru fiecare jucător. O piesă poate fi mutată doar înainte, pe un singur pătrat. Dacă este posibil, poate sări peste o singură piesă a adversarului, scoțând-o astfel din joc.

Când o piesă trece și de ultimul rând, capătă statut de „rege”. Acest lucru îi dă puterea specială a se deplasa și înainte, și înapoi, dar numai pe diagonală. Câștigi atunci când scoți de pe tablă toate piesele adversarului.

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare