Multe femei nu reusesc sa slabeasca din cauza gandurilor negative. Afla care sunt pincipalele piedici mintale pe care si le pun doamnele si domnisoarele care vor sa scape de kilogramele in plus.
Dorinta obsesiva
Daca te obsedeaza dorinta de a slabi, de a arata mai bine si de a avea un trup ideal, nu vei progresa deloc. Cu cat te afunzi mai adanc in ganduri de acest gen, cu atat vei fi mai putin dispusa sa si actionezi. Dorintele nu se implinesc singure! Trebuie sa muncesti pentru asta.
Ganduri negative
Nici antipodul dorintei obsesive de a slabi nu este un loc bun pentru tine. Daca ajungi sa crezi ca n-ai sa pierzi greutatea in plus niciodata, atunci, mai mult ca sigur, asa se va si intampla. Te trezesti in fiecare dimineata terorizata de alegerile alimentare pe care le vei face? Nu e bine! Trebuie sa fii optimista si sa muncesti pentru ca visul tau de a fi mai subtire sa se implineasca, relateaza modista.ro.
Slabire spontana
Cu cat iti doresti sa ai rezultate mai rapide, cu atat vei fi mai dezamagita. Stabileste-ti asteptari realiste si nu te gandi ca vei pierde 5 kilograme in doua zile. Mai bine concentreaza-te pe ideea de a manca sanatos si a face cat mai mult sport. Gandeste-te ca, si daca nu slabesti, acest lucru iti va schimba viata in bine. Kilogramele se vor topi cat ai clipi.
Amanarea
“De maine, incep sa merg la sala”, “Ma apuc de dieta imediat dupa petrecerea din seara asta”, “Am sa beau mai multa apa de indata ce imi cumpar o sticla”. Daca aceste afirmatii iti suna familiar, inseamna ca le-ai proferat si tu la un moment dat. Afla ca nu sunt discursuri motivationale! Dimpotriva, amanarea este fatala pentru pierderea in greutate.
Bleah! Nu asta!
Nu iti fie teama de “treaba murdara”. Pentru a slabi, trebuie sa faci efort: sa mergi la sala, sa muncesti, sa transpiri, sa mananci alimente care s-ar putea sa nu fie atat de gustoase, in cantitate mai mica si calculat. Cu toate acestea, daca reusesti sa faci fata stresului slabirii, vei fi mult mai fericita odata ce dispar kilogramele in plus.
Sentimentul de deprivare
Daca te preocupa faptul ca nu te vei mai putea bucura de micile placeri ale vietii: dulciuri, petreceri, alcool, mancare procesata etc, atunci nu vei ajunge nicaieri. Elimina sentimentul de deprivare ca sa poti merge mai departe cu dieta. Vei ajunge sa vezi incercarile tale de a slabi ca pe dusmanii tai de seama, si atunci corpul tau va refuza sa reactioneze.
Diete succesive
Urmezi o dieta, dupa care te intorci la fostele tale obiceiuri alimentare, apoi urmezi inca o dieta. Acest tip de dieta yo-yo este distrugatoare pentru sanatate. Trebuie sa intelegi ca pentru a putea sa ramai slaba, este necesara o schimbare pe termen lung. Asta inseamna ca s-ar putea sa fii nevoita sa renunti pentru totdeauna la anumite alimente nocive, la stilul tau toxic de a gati si la placerile vinovate: dulciurile procesate.
Motivatie puternica
Gandeste-te bine la motivul pentru care vrei sa slabesti. Nu o face pentru o alta persoana sau pentru un eveniment. Fa-o pentru tine, pentru a te simti mai bine fizic. Cu cat motivatia este mai puternica si mai permanenta, cu atat pierderea in greutate va fi mai usor de intretinut.
Scuze
Incearca sa nu iti gasesti scuze ca sa te lasi de dieta. Daca ai o problema de sanatate si te simti rau, atunci poti sa renunti, dar daca esti ok, doar ca te-ai plictisit de efort, atunci nu ai un motiv serios sa-ti abandonezi demersul. Intreaba-te daca vrei cu adevarat sa slabesti. De cele mai multe ori, femeile sunt frumoase asa cum sunt.