[imagebrowser id=553]Peste 60% dintre părinţi dau medicamente copiilor fără recomandarea medicului, conform unui studiu efectuat în luna martie de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM). Studiul relevă comportamentul părinţilor legat de automedicaţie, când vine vorba despre copiii lor, şi are în vedere cele mai frecvente boli pentru care se dau medicamente copiilor fără sfatul medicului, tipurile de medicamente cel mai des administrate de către părinți sau cele mai invocate motive pentru care părinții ajung la acest gest.
Studiul face parte din campania de responsabilitate socială „Medicamentele nu sunt bomboane”, organizată cu sprijinul Ministerului Sănătăţii.
În ceea ce priveşte afecţiunile pe care părinţii aleg să le trateze fără a consulta un medic, răceala şi gripa se află pe primul loc. Peste 50% dintre părinţi au declarat că în ultimele 6 luni au dat medicamente celui mic fără un consult medical pentru simptome precum: tuse, febră, nas înfundat sau dureri în gât.
,,Automedicaţia este însoţită de foarte multe riscuri, mai ales în cazul copiilor, iar faptul că peste jumătate dintre părinţii intervievaţi au apelat la automedicaţie transformă acest fenomen într-o problemă de sănătate publică. Studiul ne-a arătat că deşi unii părinţi sunt conştienţi de implicaţiile automedicaţiei, nu corelează administrarea după bunul plac a medicamentelor cu riscul real al efectelor adverse. Noi vrem să tragem un semnal de alarmă, să le transmitem părinţilor mesajul că medicamentele trebuie tratate cu seriozitate și prin urmare administrarea lor trebuie să se facă doar sub supraveghere medicală”, a declarat Cristian Luţan – Director Executiv Adjunct ARPIM.
Din dorinţa de a proteja sistemul imunitar al celui mic, peste 61% dintre părinți au dat vitamine preventiv copilului fără a lua legătura cu medicul pediatru. Analgezicele, antitusivele şi antibioticele sunt alte categorii de medicamente pe care părinţii le administrează celor mici fără a cere sfatul unui specialist.
Din studiul realizat de ARPIM, cel mai invocat motiv pentru carepărinţii nu merg la medic mereu este experienţa anterioară. Astfel că, părinții aplică același tratament recomandat cândva de medic pentru simptome ale copilului aparent similare din prezent – 74% din cei intervievați au răspuns acest lucru. Celelalte motive pentru care părinții aleg să dea medicamente copiilor fără recomandarea medicului sunt: lipsa timpului și faptul că, după părerea lor, știu deja ce medicamente le sunt benefice copiilor lor. În plus, părinţii nu înţeleg care sunt efectele negative ale automedicaţiei şi cât de mare este riscul apariţiei efectelor adverse.
,,Acest studiu ne-a oferit fundamentul pentru lansarea campaniei de responsabilitate socială Medicamentele nu sunt bomboane. Campania se va desfăşura în perioada aprilie – decembrie 2012 şi se adresează tuturor părinţilor, bunicilor și în general celor care se ocupă de creşterea unui copil. Ne vom întâlni cu aceștia pe tot parcursul anului, în cadrul evenimentelor pe care le vom desfășura, dar îi invităm să acceseze și pagina online medicamentelenusuntbomboane.ro pentru mai multe informații despre fenomenul automedicaţiei”, a adăugat Cristian Luţan.
Conform studiului, femeile cu studii superioare și vârsta între 30 și 49 de ani sunt mai predispuse să ofere medicamente copiilor fără să meargă înainte la un consult medical, fenomenul fiind mai des întâlnit în rândul mamelor care au copii cu vârsta peste 6 ani.
Studiul a fost realizat de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), în colaborare cu firma de cercetare de piaţă Unlock Market Research, la nivel urban, naţional, pe un numar de 601 respondenți, cu o marjă de eroare de 4%.