[imagebrowser id=675]
Primarul Sectorului 6, Cristian Constantin Poteraş, împreună cu Centrul Cultural European Sector 6, organizează în perioada 25 – 27 mai 2012, la Casa de Cultură a Studenţilor – Bucureşti, cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Liceenilor, manifestare ce îşi propune să evidenţieze talentul artistic al elevilor din liceele Sectorului 6.
Festivalul, care a debutat în urmă cu opt ani, sub sloganul ,,Primăvara tinerelor speranţe”, îşi va deschide porţile vineri, 25 mai 2012, începând cu orele 17.00, prin concursul la Secţiunea Dramaturgie şi va cuprinde recitaluri de poezie, scenete, fragmente teatrale etc..
La Secţiunea Dans, ce va avea loc a doua zi a Festivalului, liceenii vor susţine momente coregrafice de diverse genuri: pop-dance, dans sportiv, clasic, modern, balet, urmând ca în ultima zi de Festival, să aibă loc concursul la Secţiunea de Muzică. Vor fi abordate aproape toate genurile muzicale: rock, pop, instrumental, clasică, etc..
În încheiere, pe 27 mai 2012, va avea loc Gala Laureaţilor unde vor fi acordate premii constând în bani şi diplome învingătorilor din cadrul tuturor secţiunilor festivalului.
„Şi în acest an am privilegiul de a mă implica în organizarea Festivalului Liceenilor, festival ce a debutat în urmă cu opt ani, sub sloganul ,,Primăvara tinerelor speranţe”. Prin acest eveniment îmi propun să încurajez tinerele talente din liceele Sectorului 6, aflate la început de drum şi asigur implicarea mea în tot mai multe proiecte de acest gen”, a precizat edilul Sectorului 6, Cristian Constantin Poteraş.
Partener oficial al evenimentului: Casa de Cultură a Studenţilor- Bucureşti.