Daca te-ai hotarat sa-ti crestinezi copilul, prin Sfanta Taina a Botezului, trebuie sa alegi data impreuna cu preotul si viitorii nasi. Pe langa prenumele pe care i l-ai dat deja la nastere, copilul mai poate primi la botez, numele unui sfant, care nu va fi trecut in certificatul de nastere, ci doar in registrele bisericesti.
Cum se desfasoara ritualul botezului?
Partea introductiva a botezului. Parintii, insotiti de nasi, aduc copilul la botez, asteptand preotul la intrarea in biserica. In timp ce preotul vine in intampinarea lor, se canta un psalm sau alte cantari. Intra toti in biserica, iar parintii spun, public, numele ales pentru copil.
Slujba botezului. Prima parte este formata din lepadari sau exorcisme. Nasa, cu copilul in brate, se asaza la intrarea in biserică, intoarsa cu fata spre apus, si marturiseste de trei ori, ca se leapada de satana. Se intoarce apoi spre Altar si declara, tot de trei ori, ca se uneste cu Hristos, rostind apoi Crezul. Urmeaza sfintirea apei pentru botez si a untelemnului adus de familie. Din acesta se toarna cate putin, de trei ori, in apa sfintita.
Afundarea. Cea mai insemnata parte a Botezului o formeaza intreita afundare a pruncului in apa din cristelnită. Acum se pronunta cuvintele: „Se boteaza robul lui Dumnezeu (numele), in numele Tatalui, Amin; si al Fiului, Amin; si al Sfântului Duh, Amin”. Se aprinde lumanarea botezului, simbolul luminii lui Hristos. Noul botezat este primit in bratele nasei într-o panză albă, numita crisma.
Pecetluirea. Preotul pecetluieste apoi trupul noului botezat cu Sfantul si Marele Mir, rostind „ Pecetea darului Duhului Sfant”. Parintele, impreuna cu nasii si copilul, inconjoara cristelnita cantand de trei ori „Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si-mbracat, Aliluia”. Dupa aceea, pruncul este sters de Sfantul si Marele Mir, este imbracat cu hainutele aduse de nasa, si i se taie cateva fire de par. Acestea vor fi puse in apa botezului, care la sfarsit va fi turnata la temelia bisericii.
Finalul botezului. Dupa incheierea slujbei botezului, urmeaza impartasirea cu Sfanta Euharistie. Renasterea spirituala dobindita prin botez este astfel implinita prin unirea reala cu trupul si sangele lui Hristos.
sursa foto: barefootpreachr.org