Pofta de mancare a copilului nu este intotdeauna cea mult asteptata de catre parinti sau bunici. Intr-o zi copilul poate avea pofta sa manance mai mult, iar in alta poate sa nu manance mai deloc.
Potrivit medicilor un asemenea lucru nu este ingrijorator intrucat comportamentul alimentar al copilului nu difera prea mult de cel al unui adult. Asa cum si noi mancam cu pofta intr-o zi, iar in alta mai deloc, asa li se intampla si celor mai mici dintre noi.
In plus, stomacelul copilului nu este atat de mare precum cel al oamenilor maturi. Tocmai de aceea, cu o singura inghititura ori cu o portie mai mica care poate ca ni se pare insuficienta, copilul se va satura. Asadar, nu este indicat sa fortati copilul sa manance intrucat ii veti crea probleme la nivel digestiv.
Chiar si asa, parintii trebuie sa respecte indrumarile medicilor pediatru, asigurandu-se ca micutul este hranit corespunzator:
- creati copilului un program regulat al meselor si nu permiteti sa se sara peste mese doar de dragul orelor de joaca cu prietenii;
- oferiti-i mancare sanatoasa si proaspata – niciodata nu repetati acelasi meniu in doua zile consecutive sau la mai multe mese intrucat lipsa poftei de mancare poate fi determinata de acest lucru;
- evitati alimentele dulci si sucurile acidulate – ii vor da senzatia de satietate si nicicum nu va dori sa incerce meniul pe care il oferiti la masa;
- nu va suparati pe el daca nu mananca – ori de cate ori refuza sa manance ori este pretentios incercati sa va pastrati calmul si sa ii explicati cat de gustos este meniul;
- nu insistati prea mult vara intrucat caldura de afara va diminua pofta de mancare a copilului. In plus, acesta nu isi va mai dori sa manance supe ori alimente prea fierbinti, preferand salatele si mancarurile usoare;
- gasiti idei inovative de aranjare a mancarii in farfurie – un design atractiv poate stimula pofta de mancare a copilului, dorind sa guste macar putin;
- mancati impreuna cu el – in cazul in care este lasat sa manance singur, copilul nu va avea aceeasi pofta de mancare, dorind sa se ridice cat mai repede de la masa. Tocmai de aceea, ar trebui sa mancati impreuna cu el. In acest fel micutul va va imita si se va simti bucuros ca va are in preajma.
Ori de cate ori observati ca micutul refuza sa manance si prezinta o simptomatologie aparte, precum voma, varsaturile, durerile de cap, diareea, prezentati-va la medic pentru investigatii de specialitate.