In cazul in care ti-ai obisnuit copilul sa doarma in pat cu tine vine un moment in care „orice invat are si un dezvat”.
Cu toate acestea, copiii par sa nu vrea sa renunte cu niciun chip la somnul cu parintii. Pentru a reusi sa depasiti cu bine aceasta perioada trebuie sa va pastrati o pozitie de „fier” si sa nu cedati primei rugaminti a copilului.
Mai mult ca sigur, usor nu va fi. Copilul va plange, va fi suparat, va va ruga sa il mai lasati sa doarma cateva zile cu voi in pat. Chiar si asa, odata decizia luata, parintii nu trebuie sa renunte la dorinta de a-l face pe copil sa doarma singur si sa nu se simta induplecati ori de cate ori il vad ca plange.
Potrivit specialistilor, rabdarea este cel mai important lucru de care parintii trebuie sa tina cont. Dezvatul copilului de a dormi in pat cu parintii nu are loc imediat, aceasta etapa dureaza mai mult – circa cateva zile sau poate chiar mai mult.
Dezvatul copilului de a dormi cu parintii nu inseamna abandonarea acestuia in camera lui inca din prima seara. Prezenta mamei este necesara pentru a-i usura micutului acomodarea. Mama va trebui sa stea alaturi de el pana adoarme, citindu-i o poveste, fredonandu-i un cantecel, in functie de dorintele celui mic.
In cazul in care ii este teama sa doarma singur ii puteti lasa o lumina slaba aprinsa ori ii puteti sugera sa isi tina jucaria preferata in brate.