Imediat dupa nastere este posibil ca medicii sa constate anumite afectiuni ale nou-nascutului, inclusiv piciorul stramb.
Plecand de la ideea ca orice este tratat din timp are si mai multe sanse de reusita, medicii considera ca piciorul stramb al bebelusului ar putea fi corectat inca din primele clipe de viata.
Piciorul stramb apare datorita unei pozitionari incorecte a micutului in burtica mamei ori datorita unui spatiu prea stramt in comparatie cu greutatea si inaltimea sa. In acest mod, piciorusele nou-nascutului pot prezenta anumite anomalii, fiind de cele mai multe ori curbate.
Exista teorii potrivit carora picioarele strambe ar putea fi cauza unei transmiteri ereditare. Spina bifida ar putea fi o alta afectiune ce ar putea fi asociata cu forma incorecta a picioarelor.
In cazul unor neglijente medicale copilul va putea fi predispus unor afectiuni pe termen lung – incapacitate de a merge corect, aplatizarea boltei plantare sau platfus, incorecta dezvoltare a muschilor piciorului ce ar putea genera o diferenta de lungime intre picioare.
Procedurile de recuperare medicala trebuiesc sa se faca inca din primele clipe dupa nastere pentru a preveni intarirea sistemului osos ori a articulatiilor, lucru care ar putea deveni iremediabil.
De-a lungul timpului, s-a constatat ca un tratament inceput prea tarziu in asemenea situatii nu ar putea da rezultatele dorite, ba chiar mai mult, nou-nascutul ar putea ramane cu defecte pe parcursul intregii sale vieti.
Tratamentul piciorului stramb se realizeaza de medicul ortoped. Acesta va directiona corect pozitia piciorului, incercand sa o mentina in acest mod prin folosirea unui aparat gipsat vreme de cateva saptamani. In alte cazuri, medicii se folosesc de o terapie cu o durata de pana la sase luni, efectuata de circa doua ori pe saptamana, ce consta in aplicarea unor benzi adezive la nivelul piciorului.
Tratamentul chirurgical este recomandat doar atunci cand defectul este prea mare si nu poate fi remediat prin solutiile expuse mai sus ori atunci cand copilul are o varsta mai mare.
Atentie! Aproape toti copiii se nasc cu picioarele strambe, insa de cele mai multe ori forma lor se corecteaza natural, fara sa fie nevoie de tratament de specialitate.