Evita primavara ca anotimp al conceperii unui copil

Atunci cand te gandesti la momentul conceperii unui copil este indicat a avea o discutie cu medicul specialist sau sa mergi impreuna cu partenerul la un cabinet de planning familial. Acolo, pe langa recomandarea unui set de analize, iti vor putea da lamuriri cu privire la momentul propice pentru conceperea unui copil.

Desi nu este contraindicat sa concepi un copil intr-o anumita luna a anului, exista totusi si cateva contraindicatii. De-a lungul timpului s-a demonstrat faptul ca copiii nascuti toamna pot fi mult mai sanatosi decat copiii nascuti in celelalte sezoane ale anului, in special in fata celor nascuti primavara sau iarna.

De  aceea, medicul specialist iti va recomanda, pe langa stabilirea unui regim de viata echilibrat si o anumita perioada a anului in care se vor evita riscurile poluarii, defavorizante cresterii si dezvoltarii normale a copilului in mediul intrauterin. Asadar, poluarea a intervenit ca un factor de risc crescut al conceperii unui copil, adaugandu-se varstei mamei, fumatului sau alcoolismului.

Primavara si vara, in special din lunile martie – iulie este de evitat conceperea unui bebelus intrucat in aceasta perioada apare in atmosfera un supliment de pesticide ce pot duce la probleme de sanatate grave atat la adresa mamei, cat si la adresa fatului, putandu-se dezvolta cu malformatii grave, de genul Sindrom Down, Edward, malformatii  cardiace, „buza de iepure”.

Statistic, s-a dovedit ca in bebelusii conceputi in aceasta perioada pot avea pe tot parcursul vietii probleme cardiace si repiratorii, confruntandu-se cu aparitia astmului.

Tot primavara, apare si riscul de nastere prematura, marea majoritate a copiilor nascuti in acest anotimp fiind nascuti pana la 37 de saptamani sau, in cazuri mai rele, pana la 32 de saptamani. Vara, ca anotimp al conceperii, reprezinta un anotimp de mai mare siguranta in fata unei nasteri premature, copiii nascuti in acest sezon, nascandu-se de regula la termen.

Mediul poluant din marile orase duc la preluarea de catre organism a substantelor poluante existente in praf, zapada, dar si in aerul umed de dupa ploaie.

Astfel de medii poluante reprezinta un atentat la adresa sanatatii bebelusului tau.

Articol realizat de Tatiana Tuţă

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare