Fundatia Crucea Alba, Crucea Rosie Filiala Sector 6 si NUTRICIA dau startul in luna septembrie programului de consiliere perinatala SAMAS – Sanatate pentru Mame si Sugari. Proiectul a fost conceput pentru a oferi mamelor si viitoarelor mame servicii esentiale de sanatate in perioada maternitatii.
Conform datelor furnizate de raportul PERISTAT 2010, indicatorii de sanatate din tara noastra sunt semnificativ mai mici in comparatie cu media Europei, Romania fiind clasificata de Organizatia Mondiala a Sanatatii drept tara cu risc inalt. Conform aceluiasi studiu, Romania se afla pe primul loc in Europa in ceea ce priveste mortalitatea infantila, valorile inregistrate fiind duble fata de media europeana. De asemenea, daca in celelalte tari europene, una din doua femei alapteaza, in Romania acelasi lucru este valabil doar pentru 12,6% dintre mame. Vorbim, astfel, despre cea mai mica rata a alaptarii din Europa. Aceste cifre ingrijoratoare sunt rezultatul lipsei de suport si de informare a mamelor, care abandoneaza alaptarea bebelusului din primele saptamani dupa nastere.
Situatia ingrijoratoare a sanatatii mamei si a bebelusului este motivul pentru care cei 3 parteneri (Fundatia Crucea Alba, Crucea Rosie Filiala Sector 6 si NUTRICIA) au pus bazele unui program integrat de consiliere, programul Sanatate pentru Mame si Sugari – SAMAS.
Programul va crea prima Retea de Asistenta de Sanatate pentru Mame si Sugari, pentru a ajuta mamele sa ia decizii pertinente in ceea ce priveste ingrijirea lor si a bebelusului lor. Astfel, mamele pot apela pentru a beneficia de servicii personalizate in cea mai importanta perioada a maternitatii: sarcina, nasterea, nutritia si ingrijirea copiilor pana la 3 ani.
In cadrul acestui program, in perioada septembrie 2013 – februarie 2014, 60 de asistenti medicali se vor specializa prin modulele de formare SAMAS, iar la final vor fi abilitati sa furnizeze servicii de sanatate viitoarelor si proaspetelor mame din comunitatea lor, atat in cadrul spitalului sau cabinetelor in care profeseaza, cat si in mod independent. Educatia si nutritia perinatale sunt competentele capatate in urma absolvirii celor 2 module, ambele creditate EMC.
„Programul SAMAS raspunde unei cereri latente pentru astfel de servicii de sanatate. SAMAS isi propune cresterea gradului de educare a mamelor, serviciile imbina educatia pentru sanatate in sarcina, pregatirea corpului pentru nastere precum si suportul dupa nastere cand proaspata mama are nevoie de indrumare pentru a-si alapta bebelusul si a-i diversifica alimentatia corect dupa primele 6 luni de viata”, declara Ana Maita, Purtator de Cuvant al programului.
„Fiind o companie producatoare de formule de lapte pentru copii, intentia noastra merge dincolo de performanta afacerii. Cu o experienta de peste 100 de ani in nutritia specializata ne simtim responsabili sa contribuim la asigurarea unui inceput optim pentru o viata mai buna a generatiilor viitoare. Suntem cu adevarat preocupati de conditiile intampinate de femeile insarcinate, mame si copii, in Romania si, de aceea, cautam in permanenta parteneri responsabili alaturi de care sa ne canalizam resursele”, sustine Olivier Gachon, din partea NUTRICIA.
Prin programul SAMAS, mamele si gravidele vor avea acces la servicii specializate de pregatire pentru sarcina, nastere si maternitate. Suportul asigurat de asistentii perinatali asigura prevenirea problemelor de sanatate ale mamei si ale copilului in perioada prenatala, la nastere si dupa nastere. De cealalta parte, asistentii care intra in programul SAMAS dobandesc un statut profesional superior in raport cu comunitatea. Totodata, prin oferirea serviciilor de ingrijire perinatala, asistentii SAMAS contribuie la cresterea prestigiului si calitatii ingrijirii oferite de institutia medicala unde lucreaza. Pentru acesti asistenti, SAMAS este si o oportunitate profesionala flexibila pentru suplimentarea veniturilor.
Programul este sustinut de OAMMR (Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania) si SRP (Societatea Romana de Pediatrie). Pentru a afla mai multe detalii despre beneficiile programului, va rugam sa accesati site-ul www.programsamas.ro