Vaccinarea la copii – responsabilitate pentru intreaga viata

De ce sa vorbim despre vaccinare? Pentru ca din ce in ce mai multe mamici se prezinta fie in maternitate, fie la cabinetul de pediatrie si refuza vaccinarile, asumandu-si din nestiinta sau dintr-o eronata intelegere un risc urias pentru sanatatea si chiar viata copiilor lor. Bolile grave care pot aparea in absenta imunizarii au deseori un potential invalidant si uneori unul fatal, pe care parintii decisi sa evite vaccinarea nu il iau in calcul.

Autor: dr. Demetra Tugurlan, medic specialist Pediatrie – Neonatologie Arcadia

 

arcadia-bebePentru medicii pediatri, mai ales pentru cei care au in grija nou-nascuti, refuzul vaccinarii este una dintre cele mai dificile situatii cu care se pot confrunta, cata vreme a respecta decizia familiei inseamna sa-si tradeze cunostintele si convingerile profesionale. Campania antivaccinare, din ce in ce mai virulenta in ultima perioada pe forumuri si retele sociale, este considerata in lumea medicala „o adevarata tragedie”.

Ce este vaccinul?
Este o substanta imunobiologica ce contine microorganisme vii sau inactivate care se administreaza in scopul inducerii imunitatii (formarii de anticorpi), pentru a preveni astfel dezvoltarea bolii respective.

Nici un vaccin nu ofera protectie totala, existand un risc scazut ca persoana vaccinata sa dezvolte boala respectiva, insa intr-o forma mult atenuata si mai putin periculoasa.
Recomandarea utilizarii unui vaccin trebuie sa tina cont de riscurile bolii, de beneficiile vaccinarii si, nu in ultimul rand, de efectele adverse ale vaccinarii. Practic nu exista vaccin fara efecte adverse, insa de cele mai multe ori acestea sunt usoare si tranzitorii (febra sau reactii locale minime). Beneficiile imunizarii sunt infinit mai importante, caci prevenirea unor boli grave are un impact direct asupra starii de sanatate si calitatii vietii copilului vaccinat.

Vaccinurile moderne, din ce in ce mai performante, presupun reactii adverse minime. In practica medicala actuala, nici nu se mai recomanda utilizarea profilactica de antitermice inainte de administrarea vaccinurilor sau alte masuri speciale cu privire la regimul alimentar sau de viata al copilului ce urmeaza a fi imunizat. Mai mult inca, s-a demonstrat ca administrarea profilactica de antitermice poate bloca formarea de anticorpi. In cazul in care apare febra (doar 1% dintre copii fac febra postvaccinala), sinteza de anticorpi este declansata de puseul febril si abia in aceste conditii (febra minimum 38,5 ˚C) avem voie sa folosim paracetamolul.

De obicei, vaccinurile se administreaza combinate, fara ca eficacitatea sau siguranta imunizarii sa aiba de suferit. Parintilor care se tem ca vaccinarea ar fi „o mutilare sau o manipulare a sistemului imunitar”, le putem spune ca administrarea de vaccinuri, chiar si in varianta combinata, stimuleaza doar 1% din sistemul imunitar al copilului, acesta fiind perfect capabil sa reactioneze prompt si constructiv prin formarea de anticorpi specifici.

Cand trebuie sa incepem vaccinarea? Este necesara vaccinarea inca din maternitate?
Categoric da! Fiecare copil primeste de la mama sa un bagaj de informatii imunitare (anticorpi protectori), fie in timpul vietii intrauterine, fie dupa nastere, prin laptele matern. „Mostenirea” ar trebui sa ii asigure protectie pana la varsta de 6 luni, cand organismul bebelusului incepe sa sintetizeze proprii sai anticorpi, moment din care ramane exclusiv „pe cont propriu” cu arsenalul de aparare.

In maternitate se face vaccinarea antihepatita B si impotriva tuberculozei. Protectie impotriva acestor boli putem obtine doar prin vaccinare.

· Hepatita B este o boala infectioasa grava cu potential inalt de cronicizare si risc de cancer hepatic (riscul este mult mai mare daca boala este contactata in perioada de sugar sau de copil mic); frecventa infectiei la populatia pediatrica a scazut semnificativ prin introducerea vaccinarii. Nu s-a demonstrat stiintific si statistic ca vaccinarea are vreo implicatie in aparitia sclerozei multiple (scleroza in placi)!
· Tuberculoza nu a fost inca eradicata in Romania, asa cum s-a intamplat in numeroase tari occidentale, prin campanii generalizate de vaccinare. Boala implica tratamente de lunga durata cu antibiotice in multipla asociere (minimum 6 luni) si prezinta risc ridicat de cronicizare sau exitus (pentru copilul mic).

Cum decidem ce fel de vaccinuri facem?
Exista doua tipuri de scheme de vaccinare. Pe de o parte exista vaccinurile obligatorii, incluse in Programul National de Vaccinare (suportate financiar si furnizate prin intermediul Directiilor de Sanatate Publica), vaccinuri ce se fac gratuit atat in cabinetul medicului de familie, cat si in cabinetele noastre de pediatrie, la Arcadia. Pentru scolari, vaccinurile obligatorii sunt administrate de catre medicul scolar, in fiecare unitate de invatamant.
Exista in plus si varianta vaccinurilor contra cost, care contin toate vaccinurile obligatorii din Programul National, la care se adauga vaccinuri optionale ce ofera o protectie imunitara suplimentara pentru inca 2 categorii de infectii sau boli: infectii digestive determinate de Rotavirus si infectii determinate de Streptococul pneumoniae (otite, meningite si pneumonii).

Demn de precizat este faptul ca nu exista vaccinuri bune si vaccinuri proaste, ci doar o varianta de baza si una extinsa, din care fiecare familie alege solutia pe care o considera optima.

De ce copiii nostri ar trebui sa faca mai multe vaccinuri decat am facut noi?
Asa cum se intampla in absolut toate domeniile, evolutia si progresul sunt principalele legi care ne guverneaza viata. Medicina e un domeniu in continua schimbare, iar vaccinurile au evoluat la randul lor extraordinar de mult, ca rafinament si ca putere de protectie. Pe de alta parte, bolile de astazi sunt diferite, evolueaza altfel, iar conditiile si stilul de viata nu mai seamana cu cele ale generatiilor anterioare.

Astazi, numeroase boli au ca mediu principal de raspandire aglomeratiile urbane (hipermarketuri, sali de cinema, restaurante, sali de cursuri, gradinite, aeroporturi). Confortul modern nu poate fi imaginat fara aer conditionat, de exemplu, sau fara  mancarea semipreparata. Clima insasi s-a schimbat si influenteaza in mod decisiv evolutia unor boli sezoniere, care capata astfel manifestari noi, neasteptate. Daca preocuparea majora a generatiilor de astazi se indreapta spre siguranta si confortul vietii, medicina actuala pariaza pe preventie si pe adaptarea organismului la toate aceste schimbari.

Reteaua de sanatate Arcadia ofera servicii avansate de diagnostic si tratament in aprox. 40 de specialitati medicale, chirurgicale si conexe, gratie structurii sale complexe, ce include policlinici si centre medicale, un spital multidisciplinar si un spital de cardiologie interventionala, un centru de imagistica medicala, farmacii cu circuit deschis si o unitate de servicii medicale mobile.

Va invitam sa cunoasteti mai bine reteaua medicala Arcadia, accesand urmatoarele pagini:
www.arcadiamedical.ro
www.arcadiamami.ro
www.facebook.com/Arcadia.Hospital

logo mic arcadia

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare