Draga noastra prietena, psihologul Denisa Popescu, ne-a permis sa preluam de pe site-ul ei articolul de mai jos, care ne-am gandit ca ar fi de interes pentru proaspetii parinti. Lectura placuta!
Fiecare dintre noi, si in special femeile, viseaza la momentul in care isi va tine pruncul in brate. Si, cu un multa dragoste, cu rabdare si rasfat, cu inspaimantatoarele chinuri ale facerii, minunea care a inflorit in tine, draga mea, vine, in sfarsit, pe lume, parasind „garsoniera” sigura din burtica ta si dand piept cu necunoscutul care va urma.
Te bucuri alaturi de partenerul tau de ceea ce ati reusit sa faceti, de ingerasul care va cauta cu privirea si care se linisteste la simpla ta atingere, insa aceasta etapa trece mai repede decat ti-ai imaginat si trebuie luate un car de decizii.
· cine face baita piticului?
· bona, bunica sau cresa/gradi?
· cum trebuie sa fie educatoarea perfecta?
· ce cursuri va urma puiul vostru?
· ce sporturi va practica?
· fetita ta va purta fustite roz sau pantalonasi?
· care este varsta la care va incepe sa mearga alaturi de tine la salon pentru coafura si manichiura?
· care este cantitatea de timp pe care o ai tu pentru tine?
· dar tu cu partenerul tau?
· cine duce piticotul la gradi sau la scoala?
· cine merge la sedintele cu parintii?
Zilele trecute am aflat ceva ce sunt convinsa ca ne va aduce tuturor femeilor un zambet in coltul gurii: investitia unei femei este mai mare decat investitia unul barbat in conceperea unui copil. Si asta pornind de la simplul fapt ca un ovul este de muuulte ori mai mare decat un spermatozoid. Si nu este nevoie de o „armata” de ovule ca sa concepi un copil, spre deosebire de multele seminte pe care barbatul ni le ofera in speranta ca una dintre ele… isi va face treaba. Insa, in aceste conditii, al cui este copilul? Al tau sau al lui? Cine raspunde la intrebarile pe care le-am insirat mai devreme? Tu sau partenerul tau?
Bineinteles ca suntem tentate sa spunem ca este pruncul nostru si ca noi stim, simtim ce este mai bine pentru micut. Insa oare ce simte tatal in aceasta situatie? Oare nu se va simti neglijat sau folosit? Oare care va fi relatia strumfului cu tatal sau atunci cand va creste si isi va da seama ca tatal nu s-a implicat deloc in cresterea si educarea sa fara sa se intrebe daca nu cumva tu, mami, „ai stiut mai bine” si l-ai indepartat pe tati? Si, de ce sa nu recunoastem, tati este indreptatit sa nu insiste – este dificil sa iti servesti odihna binemeritata in noptile cu colici, este mai palpitant sa urmaresti un meci in canapeaua preferata, alaturi de o bere rece, decat sa duci copilul la inot, tenis sau la vreo serbare… Barbatul in cauza, desi va fi acuzat ca nu te ajuta la nimic, nu face altceva decat sa se bucure de ceea ce chiar tu i-ai oferit.
Draga mea, oare esti dispusa sa desfiintezi temelia reletiei pruncului tau cu barbatul pe care l-ai considerat demn de a fi tatal copilului tau?
As vrea sa va spun tuturor povestea unei femei, o tanara divortata, implinita profesional, provenita dintr-o familie in care toate deciziile erau luate de femei: mama si bunica ei. Asa cum ea insasi marturiseste, intreaga copilarie si adolescenta a vazut cat de bine se poate descurca singura o femeie care are barbat. Acum, cand este, la randul ei, femeie, depune eforturi pentru a accepta un barbat in viata ei, intrucat, asa cum a fost educata indirect, ea se poate descurca singura de minune. Respecta notiunea de familie, insa are aceasta notiune din carti, din filme, din povestile altora, nu pentru ca ar fi fost invatata asa. Se considera „handicapata emotional”, insa pentru ca stie ca se poate descurca fara sustinerea unui barbat, pe care doar ii foloseste sexual, nici macar nu face eforturi sa-si depaseasca acest handicap.
Revenind la voi, dragi cititoare, as vrea sa va intreb: asta doriti sa se intample cu pruncii vostri? Aceasta este mostenirea pe care vreti sa le-o lasati? Asta vreti sa invete de la voi copiii vostri?
Si probabil ca imi veti spune ca ca va cunoasteti partenerul de viata suficient de bine incat sa stiti ca el nu ar vrea sa se ocupe de copil alaturi de voi sau in locul vostru sau ca este multumit de statutul sau de… colocatar al domiciliului, insa va voi spune ca pana si oamenii pe care credem ca ii cunoastem foarte bine ne pot face suprize placute. Iar de mi-i veti da drept exemplu pe acei barbati, tati ai copiilor vostri, care s-au dovedit a nu merita onoarea acestui titlu, atunci va voi pune cateva intrebari: sunteti dispusa sa il denigrati stiind ca in ochii copilului universul familiei sale se va modifica drastic? Sunteti dispusa sa „aruncati cu noroi” in imaginea lui stiind ca asta nu-i va fi de folos pruncului vostru? Ba mai mult, stiind ca asta va pune bazele unei dificultati emotionale pentru cel mic, iar la maturitate isi va asuma rolul vostru, de cel/cea care le face pe toate fara necesitatea unui partener, iar nepotii vostri vor invata la fel si vor face la fel peste ani?
Aveti disponibilitatea de a „perturba” mai multe generatii de suflete pure doar pentru ca voi ati fost dezamagite de un om? Eu cred ca el a fost alegerea optima pentru voi din anumite motive intemeiate, chiar daca nu s-a dovedit a fi cea mai buna alegere pentru totdeauna. Astfel, va puteti aminti alaturi de cel mic de clipele pentru care ii multumiti respectivului. Nu cred ca este cazul sa va amintesc eu ca acest barbat nepotrivit este cel care v-a daruit cel mai frumos cadou pe care il poate primi o femeie: un ingeras pe care l-ati purtat luni la rand in pantec, pe care l-ati simtit cum creste, caruia i-ati prezentat lumea, care v-a facut mai buna, mai frumoasa, mandra de realizarile sale, topita de strangerile sale de mana, cel care v-a umplut ochii de lacrimi dulci cand v-a spus primul „te iubesc, mami”… Chiar si acestui barbat avem motive pentru care sa ii multumim. Va propun sa ne amintim acestea inainte de a oferi puilor nostri o perceptie deformata asupra a ceea ce inseamna familia.
Pruncul este rodul iubirii a doi oameni si amandoi au responsabilitati fata de el. Este copilul vostru si fiecare dintre voi ar fi de preferat sa aiba rolul sau in cresterea si educarea micutului. Iar daca lucrurile nu stau asa, sta in puterea voastra sa le schimbati!
Este chiar amuzant sa va vedeti partenerul de viata strambandu-se cand da nas in nas cu un… scutec plin sau cand incearca, folosindu-si vocea lui baritonala, sa imite o printesa din cartea cu povesti sau cand bratele ferme care va cuprind in timpul unei partide pasionale de amor devin neindemanatice cand are de sustinut un trup firav ca al fiului/fiicei sale…
Haideti sa recunoastem ca sunt minunati intrucat noi i-am ales sa fie alaturi de noi!
Va imbratisez!
Psih. Denisa Popescu, consilierepsihologicaonline.wordpress.com
