Gradinita de nota 10

[imagebrowser id=1751]„Lectii de pian, limbi straine, dans, muzica, teatru sunt doar cateva dintre cele mai importante activitati pe care le studiaza copiii în gradinita. Odata ajunsi la momentul inscrierii, parintii vor sa cuprinda cat mai multe lucruri, în așa fel încat sa se asigure ca micutul lor ajunge sa studieze cat mai mult, asimiland în scurt timp informatia pe care noi, adultii de astazi, am primit-o într-un termen mult mai lung. În acest mod, se produce supraaglomerarea intelectuala a copiilor, parintii scapand din vedere ca puii de om au în primul rand nevoie sa se dezvolte cat mai armonios, lucru pe care îl vor putea face doar prin joaca”, au fost cateva lucruri relatate de Centrul Educational Fecioara Maria, Sector 3 în cadrul evenimentului organizat de bebelu.ro, în data de 14 mai 2014, ora 17.30, Jubile Primaverii, numit „GRADINITA DE NOTA 10”.

Mihaela Florescu, director educational în cadrul Gradinitei Magice, ne-a relatat cu drag ca „magia înca mai poate exista în lumea copiilor nostri”, acest lucru realizandu-se mult mai ușor de catre parinti, tratand cu responsabilitate momentul alegerii gradinitei. Cu o programa educationala adaptata cerintelor europene, dar și cu ajutorul unor activitati extracuriculare adaptate nevoilor de dezvoltare ale fiecarui copil, Gradinita Magica, sector 2, este solutia perfecta atunci cand trebuie sa alegi locul în care își va petrece copilul o mare parte din activitatea zilnica.

Madalina Gadiuta, reprezentant al Gradinitei Butterfly, le-a oferit parintilor prezenti o serie întreaga de informatii cu privire la criteriile care ar trebui avute în vedere la alegerea gradinitei.

„Programa curriculara, activitatile extracurriculare și optionale, conditiile oferite de gradinita, dar si personalul acesteia sunt cateva criterii importante pe care orice parinte trebuie sa le ia în serios la alegerea gradinitei”, a mentionat Madalina Gadiuta.

Problemele de acomodare au fost amplu dezbatute de doamna psihoterapeut Claudia Dan, care le-a vorbit parintilor cu cea mai mare daruire despre cum anume ar trebui sa se comporte cu propriul copil atunci cand acesta nu dorește sa calce pragul gradinitei, dar și cum anume sa depisteze din timp orice problema nou aparuta.

Nutritia copilului este la fel de importanta, orice parinte va trebui sa se asigure ca propriul copil mananca bine și sanatos.

„Fiecare este preocupat de hranirea mofturosilor. Cu toate acestea, nu trebuie sa va îngrijorati. Orice copil mananca atunci cand i se face foame, important este sa manance cat mai sanatos, în așa fel încat sa fie deștepti, sanatosi și mai ales frumosi”, a mentionat Diana Artene, nutritionist.

Mona Ciurezu le-a vorbit celor din sala despre odihna copilului de gradinita, afirmand ca „este foarte important ca micutul sa doarma suficient, respectand ciclurile de somn, potrivite parametrilor varstei. În cazul în care copilul refuza sa doarma, reduceti stimulii, în așa fel încat sa scada nivelul de adrenalina și sa creasca nivelul de melatonina”.

Despre sanatatea copiilor noștri le-a vorbit celor prezenti în sala doamna Andra Dinu, medic în cadrul Spitalului OrtoClinic.

„Atunci cand va inscrieti copilul în colectivitate trebuie sa va asigurati ca este perfect sanatos. De acest lucru, ne ocupam noi, specialistii Spitalul Ortoclinic, o echipa de medici cu o bogata experienta profesionala”, a adaugat dr. Andra Dinu.

Multumim partenerilor care au fost alaturi de bebelu.ro la acest eveniment: Jubile The Ballroom Primaverii, www.petrecerifantastice.ro, www.inchirierejucarii.ro, Arlechino Magic Show, www.nosugarshop.ro, www.bebedoarme.ro, Ortoclinic, Centrul Educational Fecioara Maria, Gradinita Magica, www.artenediana.com, gradinita Butterfly, Uriage,www.toyscom.ro

Portofoliul Medien Holding include cotidianul Romania libera, site-ul www.romanialibera.ro, saptamanalul de satira Academia Catavencu, www.academiacatavencu.info, site-ul www.bebelu.ro, revista Bucataria pentru toti, revista Bebelu, revista Manager Express și www.managerexpress.ro, Hiparion Publishers (revistele Hiparion – „Caminul”, „Casa Mea”, „Domus” si „Planul Casei Mele”, revista de B2B „Unelte si echipamente”, site-ul www.casamea.ro), tipografia United Print, Corporate Media Publishing, agentia de comunicare, branding si corporate media si Medien Conferences, divizia de evenimente business.

 

 

 

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare