„Amintiri din copilarie”

Teatrul Ion Creanga va scoate la joaca  intre 13 si 15 iunie.

Teatrul Ion Creanga va invita la prima editie a Festivalului interactiv pentru întreaga familie „Amintiri din copilarie”, pentru un sfarsit de saptamana plin la Muzeul National al Taranului Roman si o spectaculoasa Parada a teatrelor pentru copii.

Festivalul interactiv „Amintiri din copilarie” a fost creat din dorinta de a aduce toata familia împreuna, pentru a se bucura de povestile captivante desfasurate atat pe scena – în Studioul Horia Bernea, care va gazdui spectacole de teatru pentru copii, cat si în afara acesteia, în spatii mai putin conventionale. Astfel, în curtea interioara a Muzeului National al Taranului Roman, atelierele de creativitate si spectacolele interactive va vor provoca sa intrati în joc, iar la Piata taraneasca & Mester(esti)!, numeroase produse traditionale vor putea fi admirate si gustate, în timp ce mestesugarii invitati vor sustine tot soiul de demonstratii si ateliere dedicate celor mici. Totodata, veti putea lua parte la workshopuri de teatru si asculta povesti în lectura interactiva a unora dintre cei mai iubiti actori ai teatrului pentru oameni mari, chiar pe bancutele de la Scoala Satului, din incinta Muzeului.

Vineri, 13 iunie si sambata, 14 iunie, în parcurile Bucurestilor se vor juca unele dintre cele mai frumoase jocuri ale copilariei. Piticii saltareti si adultii nostalgici pot intra în echipa Teatrului si ne pot ajuta sa castigam la Sotron, Tarile, Leapsa, Ratele si Vanatorii sau Tara, tara, vrem ostasi. Zbenguiala va avea loc în parcurile Herastrau, Cismigiu si Kiseleff, dimineata si seara.

Duminica, 15 iunie, veti putea pleca în calatorie alaturi de cele mai simpatice personaje în prima Parada a teatrelor pentru copii. De la ora 11.00, pe Soseaua Kiseleff, zanele cele bune si printii cei galanti vor coborî de pe scena si se vor plimba alaturi de trupe ale teatrelor si companiilor independente de teatru, cluburi pentru copii, membri ai gradinitelor si ai organizatiilor non-guvernamentale. Parada va pleca de la Strada Docentilor spre Piata Victoriei si va fi însotita de Fanfara Jandarmeriei Romane, care va interpreta cele mai cunoscute marsuri militare. Vremurile de alta data se vor întoarce în Micul Paris: va veti putea plimba alaturi de conti, ducese si marchizi si veti putea admira trasurile lor de epoca. Pe tot traseul, clovni, statui vivante si mimi vor transforma o dimineata obisnuita într-o sarbatoare, iar la standul de pictura pe fata, toti copiii se vor putea transforma în personaje fabuloase.

La finalul paradei, trupele invitate vor sustine demonstratii live de dans si percutie, în timp ce iubitorilor de muzica clasica le propunem o lectie deschisa sustinuta în aer liber, pe esplanada Muzeului, de catre Orchestra Teatrului de Opereta si Musical „Ion Dacian”. Totodata, publicul va putea cunoaste grupurile participante la Parada, asistand la atelierele gratuite pe care acestea le vor sustine în încheierea evenimentului, pe spatiile special amenajate în vecinatatea Muzeului Taranului Roman.

Pentru mai multe informatii despre prima editie a Festivalului interactiv „Amintiri din Copilarie” va invitam sa accesati website-ul www.teatrulioncreanga.ro, sectiunea Noutati si Program, dar si pagina Facebook.com/TeatrulIonCreanga.
FESTIVALUL INTERACTIV „AMINTIRI DIN COPILARIE”
EDITIA I | 13 – 15 iunie 2014 | Muzeul National al Taranului Roman
PROGRAM
VINERI, 13 IUNIE
10:00 – 11:00 – Atelier „Jucaria de cuvinte”* – Teatrul Ion Creanga (Scoala Satului)
11:00 – 12:00 – Tur ghidat al Muzeului National al Taranului Roman
(activitate dedicata grupurilor organizate din unitati de învatamant)
11:00 – 13:00 – Activitati creative si recreative: pictura pe fata, portrete si
demonstratii de mesterit figurine din baloane (Curtea interioara a MNTR)
14:00 – 15:00 – Tur ghidat al Muzeului National al Taranului Roman
(activitate dedicata grupurilor organizate din unitati de învatamant)
15:00 – 16:00 – Lectura interactiva de povesti, cu Marian Ralea* (Scoala Satului)
15:00 – 18:00 – Ateliere de bricolaj si arte decorative (Curtea interioara a MNTR)
17:00 – 18:00 – „Razboiul bucatelor”* – Spectacol de teatru pentru copii
sustinut de Teatrul Ion Creanga (Studioul Horia Bernea)
17:00 – 18:00 – Lectura interactiva de povesti* (Scoala Satului)
18:00 – 19:00 – „Cocos”* – Avanpremiera – Spectacol pentru categoria de varsta 3-6 ani
Spectacol sustinut de Teatrul Ion Creanga la Biblioteca Nationala a Romaniei.
18:00 – 19:00 – „Palaria cu povesti” – Spectacol interactiv pentru copii
sustinut de Teatrul Ion Creanga (Curtea interioara a MNTR)
19:00 – 21:00 – Activitati creative si recreative: pictura pe fata, portrete
si demonstratii de mesterit figurine din baloane (Curtea interioara a MNTR)
19:00 – 21:00 – Atelier muzical cu Rares Varniote (Curtea interioara a MNTR)
*Pentru aceste evenimente accesul se face pe baza de bilet;

PIATA TARANEASCA & MESTER(Esti)!
Acces liber, de vineri pana duminica, între orele 10:00 – 18:00.
16:00 – 18:00 – Demonstratii sustinute de mestesugari la standuri

JOCURILE COPILARIEI
09:00 – 13:00 & 16:00 – 20:00
Parcul Kiseleff – Sotron & Tarile
Parcul Cismigiu – Elasticul & Ratele si vanatorii
Parcul Herastrau – Tara, tara, vrem ostasi! & Leapsa

SAMBATA, 14 IUNIE
10:00 – 11:30 – Scenete dupa Ion Luca Caragiale, sustinute de elevi
de la Scoala Step by Step si Gradinita Bambi (Curtea interioara a MNTR)
11:00 – 12:30 – „Cocoselul Neascultator”* – Spectacol musical pentru copii
sustinut de Teatrul de Opereta si Musical „Ion Dacian” (Studioul Horia Bernea)
Spectacolul este precedat de o lansare de carte pentru copii;
11:00 – 13:00 – Activitati creative si recreative: pictura pe fata, portrete
si demonstratii de mesterit figurine din baloane (Curtea interioara a MNTR)
12:00 – 13:00 – Lectura interactiva de povesti, cu Adela Marculescu* (Scoala Satului)
12:00 – 14:00 – Ateliere de bricolaj si arte decorative (Curtea interioara a MNTR)
15:00 – 16:00 – Lectura interactiva de povesti, cu Mihai Calin* (Scoala Satului)
15:00 – 16:00 – „Un lup, o capra si trei iezi” – Spectacol de teatru pentru copii
sustinut de Teatrul Ion Creanga (Curtea interioara a MNTR)
16:00 – 17:00 – Demonstratii de mesterit figurine din baloane (Curtea interioara a MNTR)
17:00 – 18:00 – „Soacra cu 3 nurori” – Spectacol pentru copii
sustinut de Opera Comica pentru Copii (Curtea interioara a MNTR)
17:00 – 18:00 – Lectura interactiva de povesti, cu Coca Bloos* (Scoala Satului)
18:00 – 19:00 – „Palaria cu povesti” – Spectacol interactiv pentru copii
sustinut de Teatrul Ion Creanga (Curtea interioara a MNTR)
19:00 – 21:00 – Activitati creative si recreative: pictura pe fata, portrete
si demonstratii de mesterit figurine din baloane (Curtea interioara a MNTR)
19:00 – 21:00 – Atelier muzical cu Rares Varniote (Curtea interioara a MNTR)
*Pentru aceste evenimente accesul se face pe baza de bilet;

PIATA TARANEASCA & MESTER(ESTI)!
10:00 – 18:00 – Piata Taraneasca & Mester(Esti)!
11:00 – 13:00 & 16:00 – 18:00 – Demonstratii sustinute de mestesugari la standuri
11:00 – 18:00 – Ateliere de creatie Mester(Esti)! (Pe aleea Samurcas)
Programul atelierelor Mester(esti) va fi afisat pe pagina Facebook.com/AteliereleDeCreatieMesterEsti

JOCURILE COPILARIEI
09:00 – 13:00
Parcul Kiseleff – Leapsa & Ratele si vanatorii
Parcul Cismigiu – Tara, tara, vrem ostasi! & Tarile
Parcul Herastrau – Elasticul & Sotron
16:00 – 20:00
Parcul Kiseleff – Sotron & Tarile
Parcul Cismigiu – Ratele si vanatorii & Elasticul
Parcul Herastrau – Leapsa & Tara, tara, vrem ostasi!
DUMINICA 15 IUNIE
11:00 – 12:00 – Parada Teatrelor pentru Copii (Soseaua Kiseleff)
12:00 – 13:30 – Ateliere si demonstratii pe Soseaua Kiseleff si Aleea Samurcas
Atelier „Împreuna facem o poveste” – Teatrul Ion Creanga
Atelier de improvizatie si jocuri teatrale – Teatrul de Opereta si Musical „Ion Dacian”
Atelier de arta ceramica – Dino Piccolino
Atelier de creativitate si inteligenta „Jocurile si emotiile copilariei” – Lumea lui Momo
Atelier „Jocurile Mintii” – Saga Kid
Atelier „Saga Science” – Saga Kid
Atelier de ilustratie de carte – Gradinita Bambi si Scoala Step by Step
Atelier de creativitate – Gradinita Bambi si Scoala Step by Step
Atelier de jocuri logice si distractive – Gradinita lui David
Atelier „Personaje din legume” – Gradinita lui David
Atelier de Teatru de papusi – Gradinita lui David
Atelier de Teatru de papusi – Clubul Copiilor Sector 6 Bucuresti
Atelier de Origami – A.C.T.O.R
Demonstratie de balet – Casa de balet
Demonstratie de dans – Majorete
Demonstratie de Kata – Club Akura
11:00 – 13:00 – Eveniment lansare „Trusa pentru parinti” (Studioul Horia Bernea)
13:00 – 13:30 – „Orchestra: o poveste muzicala” – Lectie deschisa sustinuta de Orchestra Teatrului de Opereta si Musical „Ion Dacian” (Esplanada Muzeului)
13:30 – 14:30 – Atelier de percutie pentru copii „Drum Circle” (Esplanada Muzeului)
14:00 – 15:00 – „Ziua în care a fugit somnul”* – Spectacol pentru copii
Sustinut de Lumea lui Momo (Studioul Horia Bernea)
18:00 – 19:00 – „Capra cu trei iezi” – Spectacol de teatru de papusi
Sustinut de Teatrul de animatie Tandarica (Curtea interioara a MNTR)
19:00 – 21:00 – Atelier muzical cu Rares Varniote (Curtea interioara a MNTR)

PIATA TARANEASCA & MESTER(ESTI)!
10:00 – 18:00 – Piata Taraneasca & Mester(Esti)!
14:00 – 18:00 – Ateliere de creatie Mester(Esti)! (Aleea din spatele Cuptorului)
16:00 – 18:00 – Demonstratii sustinute de mestesugari la standuri
Programul atelierelor Mester(esti) va fi afisat pe pagina Facebook.com/AteliereleDeCreatieMesterEsti

ACCES | BILETE
Pentru evenimentele desfasurate în Studioul Horia Bernea si Sala Scoala Satului, precum si pentru spectacolul desfasurat la Biblioteca Nationala a Romaniei – Sala Ludoteca, biletele se vor putea achizitiona înainte de eveniment, de la punctul de vanzare amenajat de organizatori în locatie.
Participarea la Turul ghidat al Muzeului National al Taranului Roman se realizeaza în baza înscrierilor la adresa de e-mail: inscrieri@teatrulioncreanga.ro. Aceasta activitate este gratuita si se adreseaza exclusiv grupurilor organizate din unitati de învatamant.
Pentru toate celelalte evenimente derulate în cadrul Festivalului, accesul este liber.

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare