Academia Americana de Pediatrie recomanda ca toti copiii sa fie evaluati intre 18-24 luni. O astfel de evaluare ofera o imagine asupra stadiului de dezvoltare a copilului, dar poate depista si anumite manifestari prevestitoare pentru autism.
In Romania, in lipsa unor asemenea evaluari, diagnosticul de autism, pus dupa ce parintii se plimba cu cel mic pe la foarte multi specialisti, zdruncina complet lumea parintilor. De obicei, diagnosticul este pus cand semnele de autism sunt vizibile.
Parintilor le este greu sa inteleaga ce s-a intamplat, dar unele semne prevestitoare sunt acolo si ar putea ajuta la diagnosticarea precoce (care mareste sansele de recuperare):
Primele simptome de TSA (tulburare din spectrul autismului) pot aparea de la nastere (copilul e ”mai alftel”, nu cauta sa interactioneze cu oamenii, ba chiar il deranjeaza contactul uman, inclusiv atingerile).
Alte semne apar insa la copii care au avut o dezvoltare tipica si care dupa ce au inceput sa vorbeasca, pierd achizitiile verbale sau devin retrasi sau agresivi (cu sine).
Vorbeste cu un specialist daca:
- cel mic nu spune niciun cuvant pana la varsta de 16 luni
- nu arata cu degetul pana la doi ani
- nu are o reactie cand isi aude numele
- evita contactul fizic si vizual, chiar si cu parintii si cei apropiati.
- ignora jucariile, pare ca nu stie ce sa faca si cum sa le foloseasca
- face activitati repetitive (isi flutura si priveste mainile de zeci de ori sau inchide si deschide usile minute in sir sau se roteste mereu in jurul propriei axe)
- nu zambeste, nici ca raspuns la un zambet al adultului
- nu urmareste cu privirea obiectele pe care i le indici in apropiere (dupa 6-7 luni) sau care se misca la scurta distanta de el.
- este agresiv cu sine insusi, se loveste, se leagana in mod repetat.
Diagnosticarea timpurie este vitala pentru recuperarea unui copil care are tulburari din sfera autismului sau tulburari pervazive. Inca si mai important insa este ca parintii sa accepte diagnosticul si sa colaboreze cu specialistii pentru recuperarea si integrarea celui mic.
In paralel cu terapia de recuperare pentru cel mic, parintii insisi ar trebui sa apeleze la ajutor specializat, pentru a putea sa treaca peste starile asociate acestei situatii – soc, furie, tristete, negare, izolare. Stresul pe care aceasta tulburare il aduce in viata de cuplu si de familie este foarte mare si in multe cazuri, partenerii ajung sa se invinovateasca reciproc, ajungand in cele din urma la divort.
Este important ca parintii copiilor cu autism sa nu incerce sa trateze singuri problema si sa nu se autoizoleze, ci sa apeleze la grupuri de sprijin, sa vorbeasca si cu altii (mult prea multi, din pacate) care au trecut prin aceeasi situatie.
