Chiar daca bebelusul nu ia proportii destul de mari in primul trimestru de sarcina, corpul gravidei incepe sa se adapteze in fata modificarilor hormonale.
Cu toate acestea, in primul trimestru de sarcina, viitoarea mamica va trebui sa incerce sa se adapteze noii perioade si sa faca fata unei stari intense de oboseala, varsaturilor si gretei, dar si schimbarilor emotionale. Nu se poate spune, insa, ca toate gravidele vor resimti aceleasi stari. La unele dintre ele, simptomatologia primului trimestru este mai accentuata, la altele este mai putin resimtita.
Starea de oboseala a gravidei in primul trimestru este destul de accentuata. Organismul va trebui sa incerce sa se adapteze noilor modificari aduse de hormonii sarcinii. Asa ca, multe dintre gravide vor resimti o stare intensa de epuizare chiar si imediat dupa somnul de noaptea. Veti simti, cu siguranta, ca nu veti mai putea face fata cerintelor de la serviciu, nu va veti mai concentra la fel de mult si uneori nu veti mai putea nici sa va tineti ochii deschisi.
Chiar si asa o astfel de situatie nu va dura la nesfarsit. Din momentul in care organismul se va adapta, aceasta senzatie va disparea. De regula cel de-al doilea trimestru de sarcina va va face sa va simtiti destul de bine, uitand de starile intense de oboseala, insa, nu acelasi lucru se poate spune de trimestrul trei cand va veti confrunta cu o stare de epuizare datorata numarului de kilograme acumulat.
De aceea, atunci cand va simtiti obosita este indicat sa incercati sa va odihniti. Chiar daca in timpul noptii, gravida va trebui sa doarma tot opt ore, somnul acesteia va trebui sa fie completat in timpul zilei, cu unul mai scurt.
Pentru o mai buna circulatie a sangelui este de preferat sa incercati sa dormiti mai mult pe partea stanga a corpului. De asemenea, o astfel de pozitie va va reda o mai buna odihna atat in timpul noptii, cat si in timpul zilei.