Saptamana 14 de sarcina

Parcurgerea fiecarei etape a sarcinii reprezinta o adevarata aventura atat pentru noi, cat si pentru tinerele mamici aflate in asteptarea bebelusului mult dorit. Pentru noi, intrucat va dezvaluim pas cu pas felul in care se formeaza o fiinta umana, iar pentru mamici intrucat acestea se vor cunoaste mai bine pe sine, dar si bebelusul dinlauntrul lor.

Ce face bebelusul?

In saptamana a paisprezecea de sarcina bebelusul este de marimea unei portocale mai mici, cantarind circa 45 de grame si avand 9 centimetri de la cap si pana la picioare. Cu toate ca inca nu este destul de mare, organelle interne ale acestuia s-au dezvoltat aproape toate.

In aceasta saptamana bebelusul va experimenta noi lucruri, se va incrunta, va intredeschide ochii, isi va suge degetul, lucruri observabile de catre tine cu ajutorul unei ecografii realizate la medicul care iti supravegheaza sarcina.

Forma fetei este bine conturata, nasul, ochii, urechile sunt la locul lor. Tot acum se va dezvolta tavanul cavitatii bucale al fatului. Capul va ocupa de aceasta data 1/3 din dimensiunile corpului.

Mainile si picioarele sale vor ajunge la marimi potrivite pentru lungimea avuta. Corpul bebelusului va fi acoperit cu un par fin numit lanugo.

Ficatul acestuia va secreta bila si splina necesare pentru transportul globulelor rosii, dovada ca si in aceste locuri, lucrurile par sa mearga ca pe roate.

Tiroida se va dezvolta si ea, bebelusul secretand de aceasta data hormone tiroidieni. Rinichii vor secreta urina, pe care o va elimina prin tractul urinar deja format. Ceea ce elimina bebelusul este de fapt o anumita cantitate de lichid amniotic inghitit de catre acesta pe tot parcursul sarcinii.

Surprinzatoare va fi evolutia organelor genitale. In cazul fetitelor, ovarele vor cobori in abdomen cat mai jos si mai aproape de pelvis, iar in cazul baietilor se va forma prostata.

Ce face mama?

Desi greturile matinale, varsaturile, oboseala, senzatia de urinare frecventa par sa fi disparut sau sa fie pe cale sa dispara, totusi uterul dumneavoastra va capata dimensiuni din ce in ce mai mari pentru ca la sfarsitul sarcinii sa ajunga la o marime de o mie de ori mai mare decat forma initiala. Pe masura ce bebelusul va creste, acesta se va dezvolta si va capata mari proportii.

Starile de disconfort vor fi inlocuite cu o stare de energie, lucru ce va ajuta la cresterea apetitului sexual, increderea in sine revenind si de aceasta data. Nu va veti mai plange ca sunteti mai rotunda decat de obicei sau ca nu va va place partenerul si veti fi constienta ca acesta se va bucura ori de cate ori va observa ca burtica vi se va mari, constient fiind de faptul ca in interiorul dumneavoastra se dezvolta bebelusul sau.

Alimentatia trebuie sa fie la fel de riguroasa, eliminand abuzurile alimentare intrucat oricand se poate produce un rau ireparabil pentru bebelus.

Articol realizat de Tatiana Tuţă
[hana-code-insert name=’Calendarul Sarcinii’ /]

Articolul precedent
Articolul următor
Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare