Daca nu exista complicatii, mamicile care au nascut prin cezariana isi petrec cel mult patru zile in maternitate. In aceasta perioada, femeia simte disconfort si durere in zona inciziei si ii va fi greu sa se aseze in pat sau sa se ridice singura.
Maternitatea ofera tinerelor mame modalitati foarte eficiente de a suporta durerile nasterii printr-o multitudine de medicamente. Imediat dupa cezariana, fiecarei mamici ii va fi administrat un medicament impotriva durerii. Acesta va fi administrat la fiecare patru ore timp de 24 de ore.
Pe de alta parte si mama poate face multe lucruri pentru a se recupera. Poti incepe cu a bea multe lichide calde. Acest lucru te va ajuta sa eliberezi gazul in exces, ceea ce reprezinta un semn ca intestinele tale sunt pregatite sa functioneze ca inainte si sa digere alimente solide mult mai repede. Mamicile care au suferit o operatie cezariana sunt sfatuite sa se ridice cat mai curand din pat si sa se miste foarte mult. Aceasta se intampla incepand cu a doua zi dupa operatie.
Probabil ca cele mai multe nu vor dori sa paraseasca confortul patului prea curand, insa cu siguranta va veni in sprijinul lor o asistenta care va „grabi” un pic lucrurile. Durerea pe care o resimti in jurul inciziei si faptul ca te „tine” vor disparea mai curand, daca poti contribui si tu la aceasta prin a fi activa si a merge. Nu-ti fie teama sa cobori din pat. Chiar daca vei simti durere, singura modalitate prin care o poti atenua este facand si mai multa miscare, iar daca durerile sunt aproape insuportabile poti discuta cu medicul pentru aplicarea de calmante.
Dupa ce te intorci acasa ar fi bine sa incepi usor, cu atat mai mult in primele saptamani si sa eviti activitati foarte solicitante. Vei vedea ca te vei simti mult mai bine incepand cu prima saptamana. Dupa doua saptamani vei impinge caruciorul prin parc, cel putin doua ore pe zi. Este important sa retii ca nu toate femeile se recupereaza la fel si ca in joc sunt multi factori, incepand cu varsta, dar si nivelul anterior de activitate sportiva poate influenta modul in care te vei intoarce la forma anterioara sarcinii.
Cicatricea va fi mare si urata – Initial, ca aspect, incizia poate parea rosie si te poate speria, dar nu te ingrijora, caci nu vei ramane cu acea cicatrice din primele zile. Pe de alta parte nu va exista sansa sa se vada din jeansii tai cu talie joasa, deoarece aceasta este efectuata la baza superioara a parului pubian. Cu trecerea timpului, incizia va scadea in intensitate ca si in culoare dar si ca marime, si cu singuranta singurele persoane care o vor vedea vor fi medicul tau ginecolog, sotul si probabil cosmeticiana la care te epilezi.
Odata ce ai o cezariana, ramane singura modalitate prin care vei naste in viitor – Acesta nu mai este un caz care sa fie foarte prezent in zilele noastre, poate doar daca insista pacienta sau recomanda medicul, bazat pe anumite conditii medicale ale sarcinii. Aproximativ 70% dintre femeile care au nascut initial prin cezariana, pot naste ulterior pe cale naturala. Este adevarat ca acest lucru nu este pentru oricine. Exista riscuri si sunt implicati factori multipli pe care medicul ii va lua in considerare, deoarece este important sa privesti fiecare caz in parte si sa faci tot ce este mai bine, atat pentru mama cat si pentru bebelus, dupa cum sustin medicii.