O fetita de doi ani se trezea in fiecare noapte, inca de cand avea sase luni, insa a incetat brusc sa se mai trezeasca. Ii era somn intr-o seara si a spus ca se duce sa faca nani – era pentru prima data cand spunea asta, desi mamica ii spunea mereu ca o duce la nani.
Aceasta mamica s-a ajutat practic singura sa-si rezolve problema in relatia cu copilul sau. Atunci cand aceasta mamica a scris scrisoarea catre specialist cerandu-i ajutorul, aceasta i-a permis sa se distanteze de problema si sa fie obiectiva.
Ea a reflectat si si-a formulat scrisoarea, stiind ca aceasta va fi citita, asadar a scris-o cu tot sufletul. La randul sau, specialistul o citeste cu tot sufletul. In acest mod, ceva se petrece atunci cand scrii si citesti o scrisoare sau ii asculti continutul.
Mama stie ca scopul specialistului nu este sa dea retete, fiecare copil si fiecare relatie parinte-copil fiind diferite, ci sa o determine sa inteleaga ca are posibilitatea de a-si rezolva singura dificultatile prin care trece. In vremea noastra, oamenii s-au obisnuit sa ceara altora sa rezolve problemele in locul lor.
Daca fiecare ar incerca sa reflecteze cu calm, cu onestitate, daca ar scrie in detaliu ce il framanta, stiind ca va fi auzit – acest lucru este esential, sa stie ca cineva il asculta – atunci s-ar asculta cu o parte din el, care ar fi mult mai lucida decat cea prinsa in vartejul angoasei, al nelinistii, al problemei acute pe care o traieste.
Acest lucru l-a facut si mama despre care vorbim, dar si fetita, care a inteles, simtind cat de preocupati sunt parintii sau de ea. Mama a reusit sa ia distanta fata de ceea ce era un capriciu, si care semnala, de fapt, tocmai dorinta de a trezi interesul mamei: in acel moment fetita sa a inteles ca, in loc sa-i trezeasca interesul prin corpul sau, care face si repeta acelasi lucru, i-l trezeste cu fiinta umana, care se dezvolta, pentru a deveni incet, incet, o fetita mare.
Este important ca parintii sa inteleaga ca cei mici nu au aparut pentru a le crea probleme, ci pentru a trai cu ei, crescand si evoluand, adica schimbandu-si felul de a fi putin cate putin in fiecare zi, pe etape. Viata este mai puternica decat orice, daca o lasam sa se exprime, fara sa ne blocam in momentul in care ceva nu merge: atunci trebuie sa ne gandim bine la ce s-a intamplat, la momentul cand a inceput si chiar sa punem pe hartie pentru noi, sa ne intrebam: „De fapt ce e, ce s-a intamplat?”, sa le spunem si altora, dar sa nu asteptam un raspuns de-a gata.
Aceasta mama nu a asteptat raspunsul specialistului. A gasit singura solutia. Si s-a intamplat ca raspunsul pentru ea sa fie o confirmare a drumului pe care l-a facut.
Sursa: Cand apare copilul, Francoise Dolto