Primele 1000 de zile, de la conceptie, pana la varsta de 2 ani, sunt definitorii pentru dezvoltarea sanatoasa a viitorului adult, nutritia fiindun element esential in aceasta perioada.
Un studiu desfasurat de Nestle si GFK Romania a evidentiat gradul scazut de informare a parintilor din Romania cu privire la importanta unei alimentatii corecte a copiilor si faptul ca obiceiurile alimentare ale copiilor nu sunt portivite varstei: 70% dintre copiii de 1-3 ani din Romania mananca alimente nepotrivite varstei lor, diversificarea alimentaţiei sugarilor incepe, de obicei, mai devreme de 4 luni si doar 26% dintre copiii de 1-3 ani sunt hraniti cu lapte adaptat nevoilor nutritionale specifice varstei. Medicii specialisti sunt de parere ca, in primele 1000 de zile, au locschimbari majorein dezvoltarea copiilor, adevarate miracole, cu impact pentru tot restul vietii si care pot fi influentate,in principal, printr-o alimentatie corecta.
Dezvoltarea fizica este cea mai accelerata in primii 2 ani de viata, copiii dezvoltandu-se de la o celula la 500 de trilioane de celule, isi tripleaza greutatea de la nastere pana la 1 an, iar in inaltime cresc in medie cate 2 centimetri in fiecare luna.
“In primii 2 ani de viata, copiii au nevoi nutritionale mult mai mari decat adultii pentru ca au un ritm de crestere accelerat: organismul lor cere de 4 ori mai mult fier si de 5 ori mai mult calciu, iod, vitamina A si C. In acelasi timp, stomacelul lor reprezinta doar 20% din capacitatea gastrica a adultului, ceea ce ne avertizeaza sa avem grija ca meniul celor mici sa nu fie acelasi cu meniul adultilor. Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda alaptarea exclusiva pana la varsta de 6 luni, iar diversificarea nu trebuie inceputa mai devreme de 4-6 luni pentru ca doar atunci este pregatit organismul sa primeasca alte alimente decat lapte. Alimentele cu care se recomanda sa se inceapa diversificarea sunt: legumele si fructele pentru un aport suficient de minerale si vitamine si, treptat, alimente care contin proteine”, declara dr. Mihaela Oros, medic primar pediatru, Spitalul Medicover.
Dezvoltarea cognitiva este considerata cea mai fascinanta de catre specialisti. S-a demonstrat ca micutii dobandesc pana la 80% din capacitatile cognitive in primele 1000 de zile, invata aproximativ 900 de cuvinte pana la varsta de 3 ani, iar marimea creierului se tripleaza de la nastere pana la 2 ani.
“Dezvoltarea creierului, cat si dezvoltarea cognitiva incep in uter, din luna a patra de sarcina cand, cei mai multi neuroni sunt formati si vor continua sa supravietuiasca pana spre finalul vietii. Diversificarea alimentelor si obiceiurile alimentare au un rol important in dezvoltarea cognitiva a micutilor, de aceea, momentul mesei este despre explorare si placere, nu despre disciplinare si curatenie. Un lucru bine de stiut pentru parinti este ca mesele de diversificare sunt,pentru copii, momente de cunoastere a lumii. Ii ajuta in dezvoltarea limbajului prin exersarea musculaturii faciale si a limbii, si sunt primii pasi in dezvoltarea abilitatilor de scriere prin manipularea mancarii si prin semnele pe care le face cu lingura sau cu mana”, spune psihologul Bogdana Bursuc.
Bebelusii se nasc cu un sistem imunitar care nu este capabil sa ii protejeze, fiind nevoie de aproape 2 ani pentru ca acesta sa se maturizeze si sa functioneze corespunzator. S-a dovedit ca alimentatia reprezinta un element esential in procesul de maturizare, influentand, astfel, protectia naturala a copilului impotriva infectiilor si a alergiilor.
“Una dintre cele mai comune manifestari ale unui sistem imunitar care nu este dezvoltat corespunzator sunt alergiile, 1 din 3 copii din Europa avand istoric familial de alergii. Factorii de risc in dezvoltarea alergiilor sunt dezvoltati in timpul sarciniisi, ulterior, odata cu inceperea diversificarii mai devreme de 4 luni, influentati de introducerea laptelui de vaca in alimentatia copiilor sau de o alimentatie saraca in omega 3. Pericolul pe care parintii nu il iau in serios este reprezentat de complicatiile care pot fi produse de alergii: pana la 66% dintre sugarii cu dermatita atopica pot dezvolta boli ale aparatului respirator superior si pana la 50% dintre acestia pot dezvolta, ulterior, astm alergic”, este parerea Prof. Dr. Marin Burlea, Presedintele Societatii Romane de Pediatrie.
Impactul major al programarii metabolice in primele 1000 de zile a fost recent descoperit de specialisti, acestia sustinand ca alimentatia din perioada sarcinii si din primele luni de viata are un impact de durata asupra riscului de ingrasare, de aparitie a obezitatii si, implicit, a unor boli influentate de stilul de viata, cum ar fi diabetul, hipertensiunea sau ateroscleroza.
“Un studiu desfasurat anul trecut in Romania de catre Insitutul National de Sanatate Publica a aratat ca un sfert dintre copiii de 8 ani sunt supraponderali sau obezi. Este o cifra care va creste in viitor daca gradul de educare a parintilor cu privire la nutritia copiilor ramane acelasi. Problemele de greutate la scolari si prescolari isi au originile in primii ani de viata, in alimentatia nepotrivitape care o primesc copiii. Aportul crescut de proteine, introducerea hranei solide mult prea devreme sau mesele in exces sunt principalele greseli pe care parintii le fac in primele 1000 de zile, cu impact negativ ulterior, asupra greutatii”, spune Sef Lucr. Dr. Tudor Pop, Secretar Administrator al Societatii Romane de Gastroenterologie, Hepatologie si Nutritie Pediatrica.
Nutritia adecvata varstei are un rol major in dezvoltarea ulterioara a copiilor, iar primele 1000 de zile sunt cele mai importante reprezentand ocazia unica de a pune bazele unui viitor sanatos.
„Nu e usor sa fii parinte si pentru ca imi doresc sa fac totul bine pentru copilul meu, am decis sa ma implic intr-o campanie de nutritie care acopera toate etapele dezvoltarii celor mici. Totodata, am un mare respect pentru medici si cred ca dincolo de instinctul matern, medicul specialist este cel care stie cel mai bine ce sa recomande pentru micutul meu. La mine pe blog s-a format o comunitate stransa de mamici si pentru ca au incredere in mine, imi doresc sa fiu o sursa credibila si serioasa de informatii si sa le raspund mereu la intrebari cu pareri avizate”, declara Dana Rogoz, ambasadorul campaniei Nestle Incepe Sanatos. Creste Sanatos.