Atunci cand este certat, cel mic rade ca si cum totul trece pe langa el. Este oare asa? Copilul traieste intr-o tensiune nervoasa: rasul si plansul pot semnifica acelasi lucru. Nu sunt decat o expresie a tensiunii lui. Este sub tensiune si acesta este modul lui de a si-o exprima, probabil pentru ca este foarte mandru.
Copilul nu trebuie umilit, este foarte important. Atunci cand este furios, nu trebuie sa fie umilit ci trebuie sa fie dus in alta camera si sa i se vorbeasca incet, cu calm. Familiile care au adoptat un copil de la leagan, copiii care au trait in colectivitate si de care se ocupau cateva persoane adulte, sunt foarte mirate ca acestia nu cauta compania adultilor, in schimb acesti copii sunt foarte fericiti cand in jurul lor sunt cinci, sase copii care nu stau locului… ei nu simt nevoia sa fie rasfatati.
Din cauza obisnuintei sau din cauza a ceea ce au trait in primele luni din viata, este totul inregistrat in memorie ca o banda magnetica. Aceasta se exprima printr-un comportament agreabil sau dezagreabil, sau printr-un comportament oarecum ciudat.
Acesti copii isi pot da seama mai usor de ceea ce se intampla cu ei daca parintii le dau explicatii prin cuvinte. Timpul rezolva acestea, deoarece un copil adoptiv sfarseste prin a-si adopta parintii, tot asa dupa cum parintii il adopta pe el.
Fetusul aude sunetele produse de cuvinte, vocea parintilor, fara indoiala acesti parinti au vorbit si vorbesc intre ei cand intr-o limba cand in alta, mai ales daca sunt cupluri mixte. Ar fi de dorit ca pana la scoala primara sa vorbeasca aceeasi limba, pana cand cel mic invata sa scrie si sa citeasca mai bine. In acest timp mama sau tatal il vor ajuta, in functie de scoala pe care o vor urma.
Asadar exista vreun risc de traumatism pentru copil, ascultandu-si parintii vorbind, acestia fiind de nationalitati diferite? Copilul isi construieste doua lumi distincte. Copiii sunt foarte isteti. Ar mai fi cea de spus: daca un copil in jur de doi ani, o varsta la care este pe cale sa invete bine o limba, este dus intr-o alta tara, trebuie sa i se vorbeasca in prima limba, sa i se cante cantecele pe care le auzea cand era foarte mic, introducandu-l in acelasi timp, prin mijloace foarte simple (denumirea unor obiecte) in noua limba: „Aici, la asta se spune asa…”. Cu parintii sa vorbeasca in limba in care a vorbit si pana tunci. Cealalta limba o va invata cu copiii, cu noii lui prieteni.
Sursa: Cand apare copilul, Francoise Dolto