Copiii, părintii si chiar bunicii sunt invitati la o plimbare gratuită cu bicicleta. Începând de joi, 21 aprilie, bucurestenii iubitori de sport si miscare în aer liber pot profita, pentru al treilea an consecutiv, de programul ”La Pedale” – primul sistem gratuit de bike-sharing din România – amenajat de Sectorul 1 al Municipiului Bucuresti si Asociatia Green Gate în parcul Kiseleff.
Începători sau experimentați, tineri sau vârstnici, locuitorii Capitalei pot închiria gratuit una dintre cele 250 de biciclete verzi doar pe baza buletinului de identitate și a unui contract de dare în folosință. Cei dornici să facă o plimbare vor trebui să ştie să meargă cu bicicleta, să cunoască regulile de circulaţie, să aibă un comportament decent și să aducă bicicletele înapoi în stare bună de funcționare.
“Mersul pe bicicletă a devenit aproape un simbol al civilizaţiei urbane europene din secolul XXI. În marile oraşe din Europa, oamenii au înţeles că lupta cu aglomeraţia din trafic nu poate fi câştigată la volanul automobilului. De aceea, apelează într-un număr cât mai mare la acest mijloc de transport sănătos, curat şi – de ce nu? – eficient. Scopul nostru, al Primăriei Sectorului 1, este tocmai promovarea acestei soluţii europene la traficul din ce în ce mai sufocant din Bucureşti. Ne urcăm pe bicicletă (şi) pentru că vrem ca Bucureştiul să semene cu marile oraşe din Europa”, a declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.
Bicicletele sunt disponibile în două modele – pentru copii și adulți – și pot fi închiriate pentru o perioadă de maximum două ore, doar în perimetrul parcului. Centrul ”La Pedale” este deschis până la sfârșitul lunii octombrie, după următorul program: luni-vineri în intervalul orar 10:00-18:00, iar sâmbătă și duminică de la 10:00-19:00.
În anii trecuți, proiectul ”La Pedale” s-a bucurat de un real succes în rândul bucureștenilor, zeci de mii de locuitori ai Capitalei “pedalând” una dintre bicicletele puse la dispoziţia lor în cadrul primului sistem gratuit de bike-sharing din România.
Proiectul ”La Pedale” este parte a unei acțiuni demarate de Sectorul 1 al Municipiului București care vizează promovarea mersului pe bicicletă în oraș după un model implementat deja cu succes în principalele capitale europene.