Pastele cu copiii

oua incondeiate (www.happysannie.com)Cea mai importanta sarbatoare din an, Pastele este destul de mult asteptat de milioane de oameni. Pregatirile, traditia oualelor rosii, cozonacul pufos, toate reprezinta un prilej bun pentru ca toti cei dragi sa se poata reuni in ziua sfanta a Invierii in jurul mesei.

Inainte de Paste, gospodinele incearca sa isi etaleze capacitatile culinare, gatind cele mai apetisante mancaruri din miel. Asa ca, de pe masa de Paste nu vor lipsi drobul, pasca, ouale rosii, cozonacul sau stufatul, toate simbolizand traditia Invierii.

De Paste fiecare dintre noi ne adunam in jurul mesei mamei, incercand sa fim mai buni, mai darnici, mai fericiti. Prima zi a Pastelui se sarbatoreste duminica.

Copiii vor trebui sa participe activ la aceasta sarbatoare, sa se bucure in fiecare clipa de astfel de momente. In schimb, atunci cand ii ai prin preajma, nu ezita sa le comunici ceea ce inseamna de fapt Pastele si ce reprezinta Invierea Domnului.

Mai mult ca sigur, cei mici vor fi atrasi de incondeierea oualelor rosii. Asa ca, nu incerca sa ii dati la o parte si implica-i si pe ei in colorarea lor. De multe ori, imaginatia le poate fi pusa in valoare, transformand ouale in adevarate picturi.

In cazul in care fetita este interesata de modul in care faci cozonacii este de preferat sa incerci sa ii explici pas cu pas cum anume procedezi. In acest fel vei reusi sa o atragi spre arta culinara.

 

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare