Atunci cand vine vorba de paine, multi dintre noi ne aflam intr-o mare dilema. Nu cunoastem, in fapt, care este rolul acesteia in alimentatie si modul in care ne poate influenta dezvoltarea organismului. Tot ceea ce stim este ca aceasta ingrasa daca este consumata in cantitati mai crescute.
Cu toate acestea, painea nu reprezinta un inamic in alimentatia copilului, avand uneori un rol destul de benefic pentru dezvoltarea organismului.
Specialistii sunt de parere ca painea consumata cu moderatie nu ingrasa si este unul dintre alimentele cele mai sanatoase, continand fier, fosfor, magneziu, calciu, fibre, acizi grasi, amidon si multe vitamine.
Chiar daca painea este acceptata de catre medici in toate formele, nutritionistii sunt de parere ca painea integrala este mult mai sanatoasa prin continutul acesteia de fibre. Aceasta va poate ajuta in reglarea colesterolului din sange, dar si in rezolvarea problemelor de constipatie.
Insa, specialistii sunt de parere ca painea consumata in exces poate conduce la imbolnavirea organismului sau chiar ingrasare, marind nivelul de colesterol si sporind riscul de imbolnavire cardiaca.
Painea in sine nu ingrasa, insa totul depinde de modul in care o consumam. De aceea, atunci cand ii introducem copilului in alimentatie painea este indicat sa incercam sa ne axam pe painea integrala ca urmare a unui continut mai crescut de fibre.
Din micul dejun al copilului nu trebuie sa lipseasca in nicio zi felia de paine, mancata cu lapte, iaurt sau branzeturi. Desi nu este luat in seama, micul dejun este cea mai importanta masa a zilei, asigurand aportul energetic pentru intreaga zi.