Ziua Prematurului organizata la Maternitatea Cantacuzino

Peste 50 de copii nascuti prematur s-au intalnit sambata aceasta, la Maternitatea Cantacuzino din Capitala, cu medicii care i-au adus pe lume si le-au salvat viata, in cadrul Zilei Prematurului, organizata cu sprijinul Organizatiei Salvati Copiii. Cei mici au fost sarbatoriti cu tort si baloane, iar la finalul petrecerii au primit cadouri – dulciuri, jucarii si produse cosmetice special pentru ei.

Ziua Prematurului organizata la Maternitatea Cantacuzino a ajuns deja la editia a doua, iar anul acesta au participat copii nascuti prematur in perioada 2009-2015. Evenimentul a avut loc in amfiteatrul unitatii medicale, insa echipa spitalului le-a pregatit si o surpriza: copiii s-au putut juca si in curtea interioara, unde au avut la dispozitie o multime de jucarii, saltelute si activitati special gandite pentru acestia. In plus, fiecare copil a primit o fotografie la plecare.

Ideea acestei zile speciale a fost a mea, m-am inspirat dupa modelul unui medic din Sibiu. Imi doresc sa ramana o traditie a maternitatii, este o ocazie buna de a ne revedea pacientii si de a observa cum au evoluat. Ingrijim bebelusii prematuri de la 600 de grame, si cand ating greutatea de 2.300 – 2.400 de grame pot fi luati acasa, iar apoi nu ii mai vedem. Este important sa tinem legatura cu ei” – Iuliana Pasalan, asistenta sefa Sectie Neonatologie, Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino.

ziua-prematurului-cantacuzino-4

Cel mai mic bebelus prematur ingrijit la Maternitatea Cantacuzino, o fetita din Bucuresti, a avut 600 de grame si s-a nascut la doar 24 de saptamani de sarcina. Cea mica este acum un copil normal si sanatos si a implinit de curand 2 ani. Un alt caz special este cel al cvadrupletilor nascuti prematur in decembrie 2015. Acum au 9 luni si au venit din Pitesti, impreuna cu mamica lor, la petrecerea organizata la maternitate. Acestia sunt doar cativa dintre copiii care au fost salvati de echipa de medici a Sectiei de Neonatologie de la Cantacuzino, cu ajutorul echipamentelor medicale performante, o parte dintre ele fiind donate de Salvati Copiii.

Ne bucuram ca Salvati Copiii a putut fi parte a acestei intalniri emotionante dintre copiii nascuti prematur, familiile lor si medicii care i-au salvat, datorita carora au acum o viata normala si o copilarie fericita. Din 2012 pana in prezent, Salvati Copiii a donat Maternitatii Cantacuzino echipamente medicale performante in valoare de peste 157.000 de euro, ajutand astfel sute de copii nascuti in cadrul acestui spital sa supravietuiasca” – Gabriela Alexandrescu, Presedinte Executiv Salvati Copiii Romania.

 

ziua-prematurului-cantacuzino-6La fiecare sase ore, in Romania moare un copil mai mic de un an. Tara noastra se mentine pe primul loc in Uniunea Europeana privind mortalitatea infantila, cu o rata de 8 la 1000 de nou-nascuti vii, in 2015. Acesti copii ar putea trai daca maternitatile ar avea suficiente echipamente medicale performante. Prin proiectul Fiecare Copil Conteaza, organizatia Salvati Copiii a reusit pana in prezent sa doteze 58 de maternitati cu incubatoare, mese de resuscitare si aparate de ventilatie.

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare