Societatea civila cere Parlamentului sa respecte si sa protejeze diversitatea familiei in Romania

Organizatiile semnatare solicita plenului Senatului Romaniei sa respinga propunerea legislativa privind redefinirea familiei, intrucat aceasta nu este nici necesara, nici oportuna si contravine standardelor de drepturile omului asumate de statul roman si garantate cetatenilor prin articolul 26 din Constitutia Romaniei, ce protejeaza viata privata si de familie a tuturor.  Adevaratul scop al initiativei este acela de afirmare si perpetuare a discriminarii in baza orientarii sexuale, scop care contravine dreptului la demnitate umana, obligatiei statului roman de non-discriminare si principiului egalitatii. Posibila suprapunere a referendumului cu alegerile parlamentare urmareste deturnarea procesului electoral, poluarea acestuia cu mesaje homofobe si limitarea posibilitatii de analiza corecta, de informare si educare a intregii societati. Mai grav, organizarea unui referendum pe aceasta falsa problema a redefinirii familiei distrage atentia societatii de la dificultatile majore cu care se confrunta familiile din Romania, precum saracia, lipsa accesului la educatie si servicii de sanatate, somajul, violenta domestica si absenta unor programe adecvate de protectie si asistenta sociala.

Propunerea de modificare a Constitutiei, venita din partea unor organizatii conservatoare si religioase, cu sustinerea explicita a Bisericii Ortodoxe Romane si a unor culte din Romania, departe de a rezolva o criza demografica asa cum se pretinde, vizeaza stigmatizarea persoanelor lesbiene, gay, bisexuale si transgender (LGBT) si excluderea lor, pe cat posibil, din societate, prin negarea unor drepturi civile, ce tin de reglementarea relatiilor interpersonale si protectia vietii lor familiale. Initiativa urmareste substituirea institutiilor civile ale statului, institutii deschise tuturor cetatenilor, si redefinirea acestora din perspectiva religioasa majoritara. Chiar mai ingrijorator este ca aceste organizatii vizeaza modificarea Constitutiei concomitent cu alegerile parlamentare din 2016, folosind deseori un discurs instigator la ura care are potentialul de a genera o intreaga campanie electorala bazata pe homofobie si nu pe proiecte politice. Acest fapt creeaza un risc major pentru siguranta persoanelor LGBT atat in spatiul public, cat si in mediul profesional, educational sau in interactiunea cu autoritatile publice.

Parlamentarii, in analiza propunerii de modificare a Constitutiei, trebuie sa retina urmatoarele puncte:

  1. Propunerea de modificare a articolului 48 din Constitutie constituie un exercitiu inutil, manipulator si generator de ura la nivelul intregii societati – modificarea articolului 48 in modul solicitat de initiatori nu aduce efecte juridice imediate in folosul persoanelor heterosexuale casatorite sau care intentioneaza sa se casatoreasca si nu imbunatatesc conditia familiei in societate.
  1. Modificarea articolului 48 pentru a reflecta protectia cuplurilor casatorite heterosexuale doar in scop procreativ ignora diversitatea intrinseca a familiilor din Romania si risca sa scoata in afara protectiei constitutionale cuplurile heterosexuale stabile, dar necasatorite, cuplurile heterosexuale casatorite care nu au copii, cuplurile heterosexuale cu copii nascuti in afara casatoriei, familiile monopartentale, familiile extinse in care bunicii sau alte rude apropiate cresc copii, dar si familiile bazate pe cupluri de acelasi sex, care in acest moment nu sunt protejate de nicio prevedere a legislatiei din Romania.
  1. Incalcarea dreptului la viata privata prin substituirea unei institutii civile cu una religioasa, nu trece testul constitutional de restrangere a drepturilor fundamentale, contravenind prevederilor constitutionale si standardelor de drepturile omului asumate de stat.
  1. Politicile publice si cele constitutionale nu se pot formula in baza unor prejudecati. Mai mult, perceptiile sociale in privinta persoanelor LGBT in Romania sunt in continua schimbare, si nu putem formula politici constitutionale in baza unor opinii si prejudecati de moment, mai ales in conditiile in care opinia publica fata de persoane LGBT a devenit mai toleranta si inclusiva in ultimii 20 de ani.
  1. O analiza comprehensiva a institutiei familiei in societatea romaneasca, a diversitatii acestor modele existente, a nevoilor reale si a mijloacelor pe care statul le are la indemana pentru a sprijini diversitatea familiilor nu poate fi realizata contra-cronometru, in context electoral, incurajand discursuri populiste nocive. In contextul dat, se urmareste exclusiv instrumentalizarea homofobiei si deturnarea dezbaterilor electorale legitime in cadrul unui referendum organizat ca mijloc de blamare si excludere a persoanelor homosexuale.

Rolul Parlamentului este acela de a promova un dialog consolidat, responsabil si tolerant in privinta minoritatilor, ceea ce nu se poate realiza in contextul unui vot popular asupra unui subiect in care populatia nu are acces la informatie suficienta si echilibrata pentru a putea formula o decizie. Reamintim membrilor Parlamentului ca referendumul local trebuie anuntat cu minim 20 de zile inainte de organizarea lui. Parlamentul nu trebuie sa ignore un minim standard democratic, prin organizarea unui referendum national cu o campanie mai scurta de informare decat cea reglementata pentru consultarea populatiei la nivel local.

Organizatii semnatare (in ordine alfabetica):

1 ActiveWatch
2 Agentia Impreuna
3 Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR)
4 Asociatia ACCEPT
5 Asociata Ema
6 Asociatia „Help to Heart (Ajuta Viata)”
7 Asociatia ANAIS
8 ASOCIATIA ATELIERE FARA FRONTIERE
9 Asociatia CERC – Centrul European de Resurse Creative
10 Asociatia E-Civis
11 Asociatia E-Romnja
12 Asociatia Filiala Sfantul Stefan Barlad
13 Asociatia Front
14 Asociatia Grupul Roman pentru Apararea Drepturilor Omului – GRADO
15 Asociatia HUMAN CATALYST
16 Asociatia Institutul Prezentului
17 Asociatia LGBTeam
18 Asociatia Lindenfeld, programul Campanie Impotriva Homofobiei si Transfobiei
19 Asociatia Maatka PHI
20 Asociatia Mame pentru Mame
21 Asociatia MetruCub – resurse pentru cultura
22 Asociatia Miscarea Civica Militia spirituala
23 Asociatia Misiune Nobila
24 Asociatia Necuvinte
25 Asociatia One World Romania
26 Asociatia Pas Alternativ
27 Asociatia Pentru Dialog Intercultural
28 Asociatia pentru Libertate si Egalitate de Gen- A.L.E.G.
29 Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc
30 Asociatia Plural
31 Asociatia Sens Pozitiv
32 Asociatia Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta
33 Asociatia SPICC (Solidaritate, Participare, Incluziune, Comunicare, Cooperare)
34 Asociatia Umanista Romana
35 ASOCIATIA VIITORUL TINERILOR
36 ASUR – Asociatia Secular-Umanista din Romania
37 ATU – asociatia pentru tranzitie urbana
38 CARUSEL
39 Centrul de Actiune pentru Egalitate si Drepturile Omului (ACTEDO)
40 Centrul de Resurse Juridice
41 Centrul de Resurse pentru participare publica – CeRe
42 Centrul de Studii in Idei Politice (CeSIP)
43 Centrul de Studii Internationale
44 Centrul de Studii Juridice si Drepturile Omului
45 Centrul Euroregional pentru Initiatie Publice (ECPI)
46 Centrul FILIA
47 Centrul pentru Inovare Publica
48 Centrul pentru Jurnalism Independent
49 Centrul pentru Studiul Democratiei
50 Consiliul Tineretului din Romania
51 Federatia ONG Muntenia
52 Fundatia Centrul de Mediere si Securitate Comunitara
53 Fundatia Centrul Parteneriat pentru Egalitate
54 Fundatia Centrul pentru Politici si Servicii de Sanatate
55 FUNDATIA COMPARTIR
56 Fundatia Gabriela Tudor
57 Fundatia Little Johns
58 Fundatia PARADA
59 Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile
60 FUNDATIA PROIECTUL DE EDUCATIE CIVICA SI DEZVOLTARE ACADEMICA
61 Funky Citizens
62 Giuvlipen The Roma Feminist Theatre
63 Institutul pentru Politici Publice
64 Make a Point
65 MCA ROMANIA – CENTRUL PENTRU MONITORIZAREA SI COMBATEREA ANTISEMITISMULUI DIN ROMANIA
66 Median Research Centre
67 MozaiQ
68 Pieces of Heaven
69 PSI Romania, programul Eu Sunt! Tu?
70 Romanian Harm Reduction Network
71 Romanian Women Lobby
72 SEXUL vs BARZA
73 Societatea Academica din Romania
74 Societatea de Analize Feministe AnA
75 Societatea de Educatie Contraceptiva si Sexuala (SECS)
76 Societatea Independenta Romana a Drepturilor Omului – SIRDO
77 Tineri pentru Tineri
78 TRANSform

 

sursa foto: www.mirror.co.uk

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare