Sărbătoarea Anului Nou este cea mai veche dintre sărbătorile cunoscute astăzi, având o vechime de peste 4000 de ani. Vechii babilonieni celebrau Anul Nou în momentul apariţiei lunii noi după echinocţiul de primăvară, care cădea de regulă în perioada 23 -25 martie, după actualul calendar, iar sărbătoarea dura zece zile.
Romanii au continuat să serbeze Anul Nou la sfârşitul lunii martie, dar, în anul 153 î.Hr., Senatul roman a decis că anul nou să înceapă la 1 ianuarie, dată arbitrară, care nu mai avea legătură cu renaşterea naturii. La romani, sărbătoarea dura trei zile, timp în care oamenii îşi făceau daruri simbolice – dulciuri şi miere pentru a avea pace, aur şi bani pentru prosperitate, sau felinare pentru un an plin de lumină.
De regulă, ajunul Anului Nou se petrece în familie, oamenii îşi fac urări pentru noul an şi se ţin toasturi.
Din moşi strămoşi sunt păstrate câteva superstiţii, de care e bine să ţinem cont, chiar dacă nu suntem superstiţioşi. Putem să avem noroc mai mult în noul an sau măcar să fim conştienţi că nu am făcut ceva care să alunge bucuria de lângă noi. Nu există o reţetă pentru a avea un an mai bun, dar, fiind optimişti şi plecând puţin urechea la tradiţii, vom putea spera la un 2017 mai bogat decât 2016.
Se spune că este bine să ai pe masă de Anul Nou crenguţe de vâsc pentru că ele aduc noroc. De asemenea, de pe masa de Revelion nu trebuie să lipsească strugurii şi smochinele, acestea fiind simbolul belşugului şi al vieţii împlinite.
Nu este recomandat să întoarceţi fila calendarului înainte că anul să înceapă deoarece e semn aducător de ghinion.
Nu trebuie să aruncaţi nimic din casă în prima zi a anului nou, nici măcar gunoiul! E bine ca după miezul nopții să vă intre în casă un bărbat, ca să aducă noroc pentru anul ce tocmai a început.
Pentru a va merge bine la serviciu tot anul, este bine să faceţi ceva – cât de mic – care are legătură directă cu munca dvs. în prima zi a noului an.
Nu e bine să spălaţi nimic în prima zi a anului. Este ziua care nu trebuie să vă găsească curăţenia în casă, deci e bine că înaintea anului nou să faceţi curăţenie şi în cele mai ascunse unghere.
E bine ca pe 1 ianuarie să vă îmbrăcaţi cu ceva nou, iar în noaptea dintre ani să aveţi ceva roşu pe dvs. pentru că este culoarea bucuriei şi a norocului.
La miezul nopţii este bine să faceţi mult zgomot pentru a alunga spiritele rele.
Mare atenţie să nu plângeți, să nu strănutaţi şi să nu spargeți ceva în noaptea de Revelion! Sunt semne rele pentru noul an. De asemenea, să nu mâncaţi carne de pasăre pentru că veţi risipi tot precum o pasăre, în schimb să mâncaţi carne de pește pentru că veţi aluneca printre probleme la fel că un pește prin apă.
Nu folosiți foarfece în prima zi a Anului, căci veţi „tăia” norocul.
Anul Nou va fi luminos şi bun dacă se lasă o lumânare aprinsă până la ziua.
Aveţi grijă că momentul trecerii în Noul An să vă prindă cu bani! Ţineți o bancnotă mare într-o mână şi palma celui drag în cealaltă mână pentru a avea un an îmbelşugat şi plin de iubire. De asemenea, nu uitați de sărutul de sub vâsc.
Sperăm că noul an să fie mai rodnic şi mai frumos decât anul ce tocmai se pregăteşte să îşi ia rămas bun şi, de asemenea, vă dorim un călduros
La Mulți Ani!