Sâmbătă, 25 februarie, de la ora 11:00 la Teatrul Elisabeta, Pia, Vio şi Kito te aşteaptă la spectacolul muzical educativ “Călătorie muzicală pe aripile Vântului”. Timp de 50 de minute spectatorii cu mic cu mare vor fi purtaţi într-o călătorie muzicală imaginară, în care alături de personajele principale vor învăa ritmuri şi cântece specifice diferitelor ţări precum Spania, Egipt, Mexic, România. Vor cânta, vor învăţa câţiva paşi de dans, dar şi diferite stiluri de muzică (Rock and Roll, Clasică, Jazz, Country, Hip-Hop, Opera, Break Dance şi Tradiţional Românească).
“Călătorie muzicală pe aripile Vântului” este povestea a trei prieteni, instrumente muzicale Vio (vioara), Pia (pian) şi Kito (chitară) care, cu sunetele şi cu muzica lor, fac viaţa mai frumoasă. Pinguinul Pam-Pam şi ursul panda Bum-Bum sunt două mascote jucăuşe ce completează perfect trio-ul.
Cei trei prieteni nu reuşesc să se decidă unde vor merge în vacanţă, aşa că se hotărăsc să facă un spectacol „Mascotele au talent” pentru a ajunge la o concluzie. Însă, Vântul le strică planurile, Pam-Pam şi Bum-Bum, cele două simpatice mascote, sunt luate pe sus şi trebuie salvate! Cei trei prieteni Pia, Vio şi Kito vor porni într-o călătorie în jurul lumii pe o claviatură muzicală în căutarea prietenilor lor! Copii şi părinţi se pot bucura de călătoriile fantastice “pe aripile Vântului” ale celor trei prieteni care, într-un final, vor reuşi să îi salveze pe Bum-Bum şi Pam-Pam.
Spectacolul “Călătorie muzicală pe aripile Vântului” este o poveste frumoasă şi educativă din care cei mici şi mari învaţă într-o altă formă despre valorile care contează cu adevărat în relaţiile interumane, învaţă despre prietenie, despre cum să împărţi şi cum să ne acceptăm unii pe alţii, chiar dacă suntem diferiţi, despre cum să fim deschişi să încercăm lucruri noi şi despre cum să nu renunţăm uşor.
Toţi copii care participă la spectacol vor primi un CD special cu melodiile trupei PAM PAM!
Biletele pentru spectacolul de sâmbătă 25 februarie, se pot achiziţiona de la casa de bilete a teatrului Elisabeta şi online de pe www.teatrulelisabeta.ro sau de pe site-ul www.bilet.ro.
Biletele pot fi achiziționate la prețurile de 25 şi 35 de lei. Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 şi 10 ani. Mai multe informaţii despre spectacol şi trupa PAM PAM, găsiţi pe site: http://www.pam-pam.ro şi pe pagină de facebook: https://www.facebook.com/TrupaPamPam/
Parteneri: Learn with Music, Mikokids Club, Casă Veselă, Chiristian Tour, Chiristian Hope şi Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
Parteneri media: Magic FM, Ioana, Femeia de Azi, www.eva.ro, www.kidsout.ro; www.qbebe.ro, www.printesaurbana.ro, www.mamicaurbana.ro, www.agendaculturala.ro , www.calendarulcopiilor.ro, www.mamicaactiva.com, familiafericita.wordpress.com