Saptamana 35 de sarcina

Testarea pentru depistarea streptococului din Grupul B reprezinta o etapa realizata de catre medici in acesta saptamana pentru a diminua riscul transmiterii acestei infectii la fat in momentul nasterii.

Ce face bebelusul?

Masurand aproximativ 45 de centimetri, bebelusul ajunge sa cantareasca circa 2500 de grame in aceasta saptamana de sarcina, ritmul sau de crestere fiind in continuare destul de ridicat, acesta acumuland saptamanal circa 300 de grame pana la finalul perioadei de graviditate.

In aceasta saptamana, bebelusul va arata foarte aproape de aspectul unui bebelus nou-nascut. Pielea este mai intinsa, mai ales in zona umerilor, mai fina si mai catifelata intrucat acesta va depune marea majoritate din greutatea acumulata intr-un strat de grasime de sub piele.

Organele sale interne, plamanii, inima, rinichii, ficatul, sunt aproape complet dezvoltate, bebelusul rezistand in cazul unei nasteri premature.

Miscarile sale din interiorul uterului nu vor mai fi la fel de ample, intrucat acesta va ocupa mai aproape tot locul din interiorul acestuia, camtitatea de lichid fiind profund diminuata. De aceea, nu trebuie sa te sperii daca nu vei resimti miscarile celui mic tot atat de des ca inainte sau daca acestea nu vor mai fi la fel de puternice intrucat acesta nu va mai avea sufficient loc de “zbenguiala” in interirul uterului tau.

Ce face mama?

Te apropii deja de finalul perioadei de sarcina, de momentul in care iti vei cunoaste bebelusul, un moment impresionant pentru o tanara mamica. De aceea, gandurile tale vor zbura in aceasta perioada catre momentul nasterii, dar si catre alegerea unui nume cat mai potrivit pentru cel mic. Vei fi destul de speriata intrucat nu vei mai resimti atat  de tare miscarile bebelusului in interiorul tau. Nu trebuie sa te ingrijorezi intrucat acesta nu mai beneficiaza de suficient loc in asa fel incat sa poata da lejer din manute sau picioruse. Si lichidul amniotic este mai putin, intregul spatiu intrauterin fiind aproape in totalitate acaparat de bebelusul tau.

In aceasta saptamana de sarcina vei demara mersul la medic cam in fiecare saptamana de sarcina, intrucat este nevoie de o examinare cat mai atenta din partea acestuia, momentul nasterii fiind foarte aproape. Spre sfarsitul sarcinii, chiar si in aceasta perioada, medicul iti va recolta o cultura vaginala pentru depistarea unor anumite infectii aparute ulterior in organismul tau, dar si pentru depistarea streptococului din Grupul B. O asemenea infectie ar fi destul de periculoasa pentru tine in momentul nasterii, dar si pentru bebelus, afectandu-l pulmonar, putand capata infectii sanguine sau meningita. Si daca te intrebi de ce acest test nu a fost facut mai inainte pentru a putea fi tratata din timp, ei bine, o astfel de infectie apare si dispare de la adult in orice moment, de aceea va fi mai sigura testarea in ultimul moment pentru a fi siguri ca nu sunteti purtatoate. Chiar daca streptococul din Grupul B a aparut in organismul dumneavoastra, nu trebuie sa va ingrijorati. Odata depistat, veti fi tratata cu antibiotice administrate intravenos pentru a diminua riscul persistarii acestuia in organismul dumneavoastra in momentul nasterii.

Articol realizat de Tatiana Tuţă
[hana-code-insert name=’Calendarul Sarcinii’ /]

Articolul precedent
Articolul următor
Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare