Noi, oamenii, suntem ființe creative, iubitoare de muzică și artă. Și pentru că muzica folosește un limbaj universal, o melodie frumoasă poate fi înțeleasă de oricine, indiferent de locul din care provine, de nivelul de inteligență și indiferent de vârsta pe care o are.
De-a lungul timpului s-au făcut numeroase studii care au dovedit beneficiile muzicii în dezvoltarea abilităților copiilor. În cadrul acestor studii s-au făcut două descoperiri importante. Prima atestă că cei mici se exprimă diferit față de adulți din punct de vedere muzical. Iar a doua se referă la perioada cea mai importantă pentru dezvoltarea muzicală a copilului – aceasta durează de la naștere și se încheie în jurul vârstei de șase ani. În acest interval de timp, chiar și cei mai mici copii percep tonalitățile și diferențiază automat frecvențele și tonurile. Asemenea învățării limbajului, copiii își dezvoltă abilitățile muzicale prin imitare și prin memorarea ritmurilor și a tonurilor cu ajutorul bătăilor din palme sau a cântatului în concomitent cu melodia. În lipsa acestei capacități, copiii nu și-ar putea dezvolta abilitățile muzicale.
Acum, că ați aflat importanța muzicii în dezvoltarea copilului dumneavoastră, să trecem în revistă câteva din multele beneficii ale acesteia.
În primul rând, muzica îi ajută pe copii să își formeze un vocabular bogat și să vorbească mult mai clar. În al doilea rând, îmbunătățește funcțiile creierului și memoria. Mai mult, muzica fortifică legătura dintre creier și corp, ajutându-le să funcționeze foarte bine împreună. Aceasta deoarece inteligența muzicală este la fel de importantă ca cea logică și emoțională. De exemplu, în timp ce dansează și se mișcă în ritmul muzicii, copiii își dezvoltă mult mai repede și mai bine abilitățile motorii. Iar cântatul concomitent cu muzica îi ajută să își exerseze urechea muzicală. În general, expunerea copiilor la muzică îi ajută în procesul învățării sunetelor și a cuvintelor.
De asemenea, muzica antrenează abilitățile de a asculta și de a deosebi sunetele între ele. Este o excelentă formă de exprimare a stărilor și îi ajută pe cei mici să se conecteze unii cu ceilalți. Prin comunicarea liberă cu ajutorul vocii, al feței și al întregului corp, copiii învață să își exprime ideile cu încredere, să empatizeze cu cei din culturi diferite față de a lor și să se simtă bine în propria piele. Cântecele, muzica și dansul îi pot ajuta pe copii să devină mai creativi, mai conștienți de sine și mai cooperanți în general.
Însă primul răspuns al unei ființe umane la auzul muzicii nu se face cu ajutorul limbajului, ci prin mișcările corpului. Cu siguranță ați fost martorii copiilor mici care devin total absorbiți de senzațiile fizice ale mișcărilor pe care le fac. Pe lângă aceasta, cântatul este considerat un exercițiu aerobic, care îmbunătățește sistemul cardio-vascular prin oxigenarea sângelui și prin creșterea vigilenței. La rândul lor, acestea duc la reducerea stresului, longevitate și o stare bună de sănătate.
Așa că nu mai stați pe gânduri și ajutați-l pe cel mic să se dezvolte armonios și melodios cu aceste minunate cântece pentru copii. Ba chiar ați putea să vă relaxați și dumneavoastră lăsându-vă în voia muzicii împreună cu el. Nu aveți nimic de pierdut, ci doar de câștigat!
Surse pentru acest articol:
https://novakdjokovicfoundation.org/importance-music-early-childhood-development/