Membrii societății contemporane fug de spiritualitate. Acesta e aproape un truism, un fapt pe care îl observăm și pe care poate chiar îl aprobăm tacit. La ce ne trebuie spiritualitate, când trăim în era informației și a demistificării totale?
Mai mult decât atât, cei care au o înclinație spre spiritualitate sunt adesea priviți drept outsideri, catalogați ca fiind inutili societății. Pe mulți îi găsim la festivaluri de muzică electronică zgomotoasă, aflați sub influența a diverse substanțe. E și aceea o formă de spiritualitate, chiar dacă legată prea puțin de cea specifică țării noastre. Însă adevărații outsideri sunt cei din mănăstiri, rareori sihaștri, dar cu o preocupare sinceră pentru natura divină, sporită poate de absența ei din lumea care ne înconjoară.
Și apoi e Lumea credinței. Citită lunar de peste 80.000 oameni, revista – cu paginile ei „glossy” și cu un conținut bogat și variat – este departe de a fi un outsider. Deși toți autorii care-i scriu rândurile sunt mânați de o credință sinceră, ei sunt perfect conștienți de sine și de semeni. Nu sunt împotriva tehnologiei și nici a comunicării, iar dacă ar fi să transmită un mesaj tuturor celor care privesc revista cu prejudecăți, acesta ar fi: Credința nu este dușmanul modernității. Ce ar fi o biserică, dacă nu și-ar cunoaște credincioșii și nu ar fi gata să răspundă nevoilor lor – nevoi adesea create de însuși timpul în care trăim? Nu, rolul unei biserici nu este de a sta cu ochii în ceruri și de a aștepta să se pogoare divinitatea peste ea, ci de a sta cu privirea larg deschisă asupra lumii pe care – în lipsa unor termeni mai elocvenți – a jurat că o va apăra de rău.
Rolul credinței și al „lumii” ei este de a veni în ajutorul omului, în orice moment al evoluției sale. Fără spiritualitate, însă, acest rol poate fi ignorat cu desăvârșire. Astfel că pe buzele omului de rând sau celui sus-pus, fiecare copleșit de propriile griji materiale, apare întrebarea: Oare credința ce îmi oferă? Poate liniștea? Poate inspirația divină pentru creația artistică? Fie, să presupunem că sunt relevante pentru prea puțini dintre noi. Astfel că Lumea credinței a ales să „întoarcă și celălalt obraz” și să ofere celor peste peste 120,000 cititori o recompensă palpabilă, dar unică. Aceasta s-a materializat în revista Leacuri & Rețete mănăstirești.
„Știți, nu e suficient să ai dreptate, trebuie să o și demonstrezi”, declară Răzvan Bucuroiu, directorul editorial al publicațiilor. „Or, ca să demonstrăm că avem dreptate, am pus știința să certifice leac cu leac, remediu cu remediu, pe cantități, formule de prepare, afecțiuni etc.” Pentru a valida conținutului publicației, medicii de la Fares verifică atent fiecare articol. Altfel spus, leacurile și rețetele prezentate în revistă sunt „pe bune”.
„Mai mult verde, mai puțină chimie!” e un posibil slogan, reflectat de o nevoie fiziologică umană, aceea de a căuta alinare în ceea ce ne oferă natura și a mai elimina din chimicalele pe care le consumăm zilnic. Leacuri & rețete mănăstirești nu are pretenția de a concura cu farmacia, ci de a crea o alternativă „verde” acolo unde aceasta este posibilă. Fotografiile sunt realizate de jurnaliști care explorează în lung și în lat România, dar și Grecia (inclusiv Muntele Athos) sau alte destinații cu greutate istorică, pentru a oferi cititorilor nu doar leacuri și remedii, dar și diete gândite pentru o viață mai sănătoasă. Deși credința este în continuare încurajată, ea nici măcar nu este cerută: dovezile sunt pur și simplu acolo, pentru oricine gata să îmbrățișeze un stil de nutriție… să-l numim bio-eco?
