Asociația Un Strop de Fericire și Centrul de tineret și voluntariat Youth Hub AUSF doresc să mulțumească tuturor celor care au participat sâmbătă, 23 septembrie 2017, la crosul umanitar Run for Future organizat în parcul de la Sala Sporturilor „Olimpia” Ploiești. Mulțumim, totodată, tuturor voluntarilor și partenerilor care, prin sprijinul acordat, au făcut posibilă organizarea evenimentului.
Așa cum s-a întâmplat și la celelalte trei ediții, crosul s-a bucurat de o participare importantă, lucru ce demonstrează că ploieștenii încep să fie din ce în ce mai preocupați de un stil de viață sănătos, precum și de modul în care se pot implica și ajuta comunitate.
Pentru a le mulțumi și a le arătat cât de importantă este contribuția lor, ca de fiecare dată, vom comunica constant asupra derulării proiectelor finanțate. Toate informațiile vor fi disponibile pe pagina de internet a Asociației, www.stropdeferirice.ro, precum și pe conturile de Facebook și YouTube.
Deoarece ne dorim să continuăm tradiția Run for Future și pe viitor, să dăm o nouă dimensiune evenimentului, am fi foarte încântați să primim opiniile și sugestiile participanților și ale tuturor membrilor comunității privind modalitățile prin care să fim mai buni în 2018. Totodată, am fi foarte bucuroși dacă ați veni alături de noi în număr cât mai mare.
Asociația Un Strop de Fericire (AUSF) este o organizație nonprofit înființata în anul 2012, care promovează voluntariatul ca mijloc de schimbare în comunitate. AUSF încurajează educația și dezvoltarea personală a tinerilor prin implicare în proiecte locale și internaționale, organizează evenimente sportive care susțin un stil de viață activ și sănătos, sprijină integrarea socială a tinerilor din mediul defavorizat.
Centrul de tineret Youth Hub AUSF reprezintă un centru de voluntariat pentru comunitate și un nucleu de educație alternativă pentru tineri. Youth Hub ASUF funcționează ca o rețea de resurse cu și pentru tinerii din comunitate, cu obiective de orientare și consiliere în educație, carieră, oportunități de dezvoltare personală si voluntariat, workshop-uri locale și internaționale pentru formarea tinerilor.