Planificarea vieții financiare atunci când ai un nou născut

Nașterea copilului tău reprezintă una dintre bucuriile majore ale vieții, așa că, așa cum era de așteptat, această fericire vine la pachet cu o serie de responsabilități, mai ales la nivel financiar. Acum că ești în totalitate responsabil de buna îngrijire a noului-născut, viața în trei nu doar că va fi mai palpitantă, dar tu va trebui să faci tot ceea ce este posibil pentru că acesta să fie doar palpitantă în sensul distracției, iar nu în ceea ce privește partea financiară.

În situația în care ai nevoie de diverse lucruri și nu ai fost pregătit din timp, atunci poți aplica la un credit imediat, dar având în vedere ca principala ta preocupare să fie rambursarea acestuia la primul salariu. În rest, dacă ai în vedere necesitățile micuțului și pe ale voastre, precum și acele aspecte ale vieții care pot suferi modificări și reușești să planifici totul din timp, noul născut va reprezenta doar un prilej de continuă bucurie pentru întreaga familie!

Tratează cu maximă atenție tot ceea ce ține de nouă situație a familiei!

Din moment ce ai un copilaș în casă este timpul să renunți la orice formă de vicii și tabieturi, ceea ce va însemna o economisire de aproximativ 12% în fiecare lună. De altfel, acesta este unul dintre marile avantaje oferite de nașterea unui copil, pentru că îți va modifica viața din temelie, dar într-un sens pozitiv. De acum înainte vei fi mult mai atent/atentă la ceea ce mănânci atât tu, cât și cel mic, ceea ce înseamnă un plus de atenție și orientare către identificarea unor alternative mai sănătoase. În acest mod, procentul de 40% din venituri și care este dedicat achiziționării de mâncare va fi mult mai bine planificat; de remarcat este și faptul că procentul de 3%-5% din buget, pe care îl alocați în trecut ieșirilor în oraș va fi redirecționat către contul de economii.

Pentru că este indicat ca nou-născutul să beneficieze de maximul de calitate, întreaga atenție trebuie concentrată asupra achiziționării de obiecte utile, atât cât trebuie, nicidecum în cantități mari. Hainele pentru bebeluș vor fi purtate foarte puțin, iar având în vedere că acestea sunt destul de scumpe, mai degrabă axează-te pe hăinuțele primite cadou sau pe cele primite în dar de la alte mame (considerentul este același – au fost purtate de cel mult 2-3 ori, deci sunt că noi). Nu cumpăra mai mult decât este necesar și niciodată în cantități mari (doar scutecele, care sunt un accesoriu vital în această perioadă poate fi cumpărat en-gros, din acele centre comerciale care permit acest mod de cumpărare).

Cardurile de cumpărături/pentru farmacii nu trebuie să-ți lipsească, iar dacă ai probleme cu banii, consultă www.imprumut24.ro pentru a afla soluții ingenioase pentru ca banii tăi să rămână în buzunar mai mult timp. Asigură-i noului născut toate condițiile pentru a se dezvolta și nu uita că în primul an de viață, singura lui mâncare, cu adevărat utilă, va proveni de la mamă. De aceea, nu cheltui banii pentru ceea ce bebelușul nu are nevoie și o să observi că atât timp cât ți-ai planificat cu atenție cheltuielile lunare și nivelul de consum, viața financiară cu un nou membru în familie nu este atât de dificilă.

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare