Fiecare părinte își dorește că al sau copil să fie calculat, econom și să reușească în viață, mai ales din punct de vedere financiar. Pentru atingerea acestui obiectiv este nevoie, însă, de o implicare cât se poate de activă din partea părinților pentru deprinderea de către copil a noțiunilor de bază atunci când vine vorba despre economisire. Însușirea acestui comportament nu este atât de simplu precum este cazul unui împrumut rapid cu transfer de bani imediat în contul bancar (pikalainaa heti tilille), ci presupune discuții, exemplificări și o activitatea continuă de învățare și implicare a celui mic în activitățile din care poate obține acele deprinderi necesare asigurării comportamentului de economisire.
De ce părinții sunt responsabili în mod direct și proporțional de însușirea corectă a comportamentului de economisire al copiilor?
În general, copii adopta modelul părinților lor, execută ceea ce văd că fac aceștia, mai ales în primii ani de viață. Tot atunci este momentul ideal pentru a-i transmite celui mic/celei mici acele principii care îl/o vor ajuta să ajungă mai târziu în stadiul în care va putea face economii. Exemplul pușculiței, al cumpărăturilor făcute în mod analizat, pe baza unei liste de cumpărături, însoțite de explicații, cu răbdare și pe baza modelului de comparație și a utilității sunt câteva dintre micile trucuri cu care îți poți învăța copilul să facă în mod corect economii.
Astăzi, când împrumuturile rapide fără dobândă (koroton laina 2018) sunt atât de ușor de accesat, unei persoane salariate îi va fi mai ușor să obțină banii de care nevoie dintr-o astfel de sursă. Cu toate acestea, din punct de vedere al utilității, să dispui de propriile economii este mult mai avantajos. Copilul trebuie educat în așa fel încât să fie nu doar responsabil în ceea ce privește banii, cât și modul în care îi va cheltui, precum și în ceea ce privește asumarea unei anumite opțiuni financiare. Implică-l în mod activ în ceea ce înseamnă întocmirea listei de cumpărături, explică-i care sunt motivele pentru care ai optat pentru un produs în dauna altuia, de ce un produs de calitate este mai util și mai benefic din punct de vedere al economisirii, dar și ce poate face cu banii pe care îi strânge.
Totul procesul trebuie să fie distractiv în același timp, dar și cât se poate de serios, astfel încât copilul să înțeleagă importanța economisirii. De exemplu, în cazul în care v-ați propus să îi cumpărați o bicicletă sau un alt accesoriu de joacă, îi poți comunica că o parte din bani trebuie să provină din economiile lui. În acest mod o să-l responsabilizezi, dar îi vei comunica că ai încredere în capacitatea lui de a face economii și de a strânge partea de bani necesară achiziționării bicicletei. Construiește-i sau cumpără-i o pușculiță în acest scop și, pentru a-l ajuta să știe câți bani a adunat, realiza o scală pe care vei avansa cu fiecare bănuț strâns. O fotografie a viitorului obiect este foarte motivantă, așa că montează această imagine la capătul traseului de strâns bani. În acest mod o să ai parte, atât tu, cât și copilul, de o experiență împreună foarte benefică, amândoi atingându-vă scopul propus!