Din ocean, direct la tine în farfurie

Ce mai mănânc azi? Ce mai gătesc mâine? Sunt întrebări care îți vin și ție des în minte? Deși avem o multitudine de opțiuni dintre care să alegem, suntem mereu în căutare de nou, mai delicios și mai sănătos. De ce? Pentru că mâncarea este o plăcere a vieții, ne face puternici, dar și foarte fericiți. Deoarece papilele gustative sunt foarte încântate în momentul în care dau de un gust delicios. Ai înghițit deja în sec?

Cu toate acestea, timpul (sau mai bine zis lipsa acestuia) este cel care ne dictează alegerile… Găsim mereu scuze să mâncăm mai puțin sănătos sau să dedicam un procent mic din timpul nostru gătitului. Dar ce ai zice dacă ai găsi o manieră eficientă de a îmbina mai multe beneficii: sănătate, gust bun, durată mică de execuție?

Atenție, propunerea noastră culinara vizează un peşte zburdalnic, care trăiește în Marea Baltică, fiind una dintre cele mai abundente specii de peşte din lume. Heringul este bogat în acizi grași Omega3, vitamina D și alți nutrienți, printre beneficiile-cheie ale consumului acestuia numărându-se următoarele:

  • te protejează împotriva bolilor de inimă și a diabetului zaharat
  • reduce riscul de boli autoimune
  • ajută la prevenirea deficienței de vitamina D
  • întărește imunitatea
  • protejează împotriva tulburărilor cognitive, a pierderii de memorie și a tulburărilor de dispoziție
  • reduce riscul de cancer 

Apropo, știai că o porție de  hering pe zi oferă 100% din necesarul zilnic de vitamina D? Acest lucru este impresionant, având în vedere că multe alimente oferă puțin sau deloc din această vitamină pe care, de regulă, doar corpul uman o produce. În plus, heringul conține seleniu și urme de minerale, inclusiv calciu, potasiu și fier. O porție medie de hering poate acoperi chiar și întreaga ta nevoie zilnică de vitamina B12! Dublu avantaj J

Așa că iată și 2 rețete cu hering, recomandate de Chef Liviu Balint – ambasadorul Podravka România, pe care nu ai nicio scuză să nu le prepari vara asta:

  1. Penne cu hering

Fierbe 500g penne într-o oală cu apă sărată, conform instrucțiunilor de pe pachet. Decojește și toacă fin 2 căței de usturoi, apoi taie mărunt un ardei iute și frunzele unei legături de pătrunjel. Pune o tigaie pe foc la o temperatură mare și adaugă câteva linguri de ulei de măsline. După ce s-a încins, adaugă usturoiul, ardeiul iute, o lingură de capere și tulpinile de la pătrunjel. Lasă-le câteva minute până când mixul începe să își schimbe culoarea. Ia 2 conserve EVA de  hering în ulei vegetal, adaugă-le în tigaie și gătește-le timp de 2 minute. Adaugă o mână de roșii cherry și stoarce sucul de la o lămâie. Apoi adaugă deasupra pastele deja fierte. Asezonează cu sare și piper negru, adaugă pătrunjelul tocat și o lingură de ulei de măsline extra virgin. Tentant?

 

  1. Mămăliguță cu hering în sos tomat

Aceasta nu este o rețetă, ci mai degrabă o idee simplu de pus în practică, dacă ești iubitor de peşte și mămăligă. Dacă vrei că totul să iasă super-rapid, atunci e perfect! Dacă gătești doar pentru ține, atunci ai nevoie de o conservă EVA de  hering în sos tomat pe care să o așezi pe o farfurie alături de o porție de mămăliguță fierbinte. O să vezi, gustul de mămăliguță cu sos tomat și peşte este de neegalat!

 Așa că, ce mai aștepți, încearcă rețete noi! Cine știe ce master-chef iese din tine, jucându-te…

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare