Asociația SAMAS organizează, în zilele de 26 și 27 octombrie, conferința MATERNOPEDIA, pe teme legate de sănătatea mamei și a copilului.
Evenimentul, care are loc la Sala Dalles, se adresează atât cadrelor medicale, cât și părinților și publicului larg. Aceasta este cea de-a 5-a ediție a conferinței naționale SAMAS, eveniment în care specialiști de renume discută despre cele mai grave riscuri privind sănătatea perinatală, precum și cele mai accesibile și eficiente soluții.
MATERNOPEDIA reunește anul acesta invitați de top din țară și străinătate, lucrările conferinței abordând subiecte precum percepția parentală privind vaccinurile, alăptarea, tulburările de somn la copii și adolescenți, autismul și depistarea precoce, tulburările digestive la sugar și copilul mic, recomandări privind diversificarea, alimentația sănătoasă la preșcolari și impactul tulburărilor de alimentație asupra copilului.
Vă puteți înscrie la conferință la următorul link: https://bit.ly/2Q3sRSD și vă recomandăm lucrările susținute de:
Prof. Dr. Doina Pleșca: Importanța comunicării către profesioniști și public a informațiilor referitoare la vaccinul Pneumococic 13 Valent
Dr. Mihaela Oros: Metode de screening a tulburărilor de somn la copii
Dr. Anca Pavel: Indicații nutriționale în diabetul gestațional
Conf. Dr. Mihai Craiu: Bariere în percepția parentală privind vaccinurile și comunicarea în epoca Social Media
Claudia Bider (moașă din Elveția): YOGA pre și post natală
PhD. Carel Vereijken (Senior Food and Health Psychologist – Olanda): Mecanismele psihologice din spatele deciziei mamei de a opri timpuriu alăptarea
Dr. Cristian Soreanu: Frenul lingual scurt. Cum recunoaștem prezența sa, ce probleme generează, când și cum îl tratăm?
Dr. Corina Cîlcic: Cele mai frecvente tulburări digestive la sugar și copilul mic, cum le depistăm, cauze și măsuri terapeutice
Dr. Florina Rad: Tulburările de spectru autist (TSA)
Dr. Marina Oțelea: Beneficiile pe termen mediu și lung ale recomandărilor actuale privind diversificarea
Prof. Dr. Gabriela Radulian: Riscurile pe termen lung asociate obezității infantile
Anca Grecu (doctor în educație fizică și sport): Sporturi recomandate pentru copii în funcție de vârstă
Invitat special: CAMELIA POTEC – campioană olimpică, Președinte al Federației Române de Natație, dar mai ales proaspătă mămică.
Programul complet al evenimentului este disponibil pe pagina de facebook Maternopedia – goo.gl/gDfVLK
Se vor acorda puncte EMC cadrelor medicale prezente la eveniment.