Au fost situatii in care am primit numeroase apeluri de la numere de telefon pe care nu le cunoastem, ele nefiind salvate in agenda telefonului. Practic nu putem spune ca ne deranjeaza foarte mult treaba asta, insa lucrurile se schimba putin atunci cand e vorba de copilul nostru.
Cu siguranta nu iti place sa stii ca cel mic primeste apeluri de la numere de telefon necunoscute, mai ales atunci cand acestea devin regulate. Este o idee sa suni inapoi si sa intrebi cine este, dar nu ai nici o garantie ca iti va raspunde sau ca iti va spune acest lucru. Din fericire sunt cateva solutii la care putem apela atunci cand vrem sa aflam cine ne suna, iar despre ele vom vorbi putin in randurile urmatoare.
Cea mai la indemana metoda prin care putem afla cine ne suna este prin intermediul site-urilor de genul cinetesuna.ro care pun la dispozitie o baza de date destul de complexa. Pe ce se bazeaza aceste platforme? Pe contributia adusa de fiecare utilizator in parte, ele oferind posibilitatea de a partaja agendele telefonice astfel incat baza de date sa contina cat mai multe informatii care sa fie de ajutor.
Trebuie sa stii insa ca uneori datele nu sunt chiar unele exacte, iar desi aceste baze de date pot contine milioane si chiar miliarde de numere de telefon din intreaga lume este imposibil sa cuprinda toate datele de contact de care tu ai nevoie. Chiar si asa, ajutorul oferit pentru a afla cine te suna nu e deloc unul de neglijat.
Aplicatiile de mobil sunt o alta metoda utila, acestea urmand acelasi principiu precum site-urile despre care am vorbit mai sus – practic in momentul in care instalam o aplicatie de genul aceasta ea ne cere acordul de a partaja contactele de telefon, oferind de asemenea acces la intreaga baza de date formata din informatiile oferite de celelalte telefoane pe care este instalata aplicatia. Sunt prezente aceleasi neajunsuri ca in cazul platformelor online, cu precizarea ca astfel de aplicatii tind sa fie ceva mai exacte, mai usor de folosit si pun la dispozitie mai multe functii utile.
Sunt aplicatii care ne permit chiar sa blocam anumite numere de telefon ori pe acelea pe care nu le avem salvate in agenda telefonului nostru. Atunci cand vorbim de un copil, astfel de optiuni sunt mai mult decat binevenite, asa ca nu ezita sa le folosesti. Unele smartphone-uri pun chiar ele la dispozitie optiunea de a bloca numerele de telefon necunoscute sau pe cele care ne suna insistent chiar daca noi nu ne dorim acest lucru.