Trei idei pentru a reduce cheltuielile medicale pe parcursul sezonului rece

Mai ales în sezonul rece, cheltuielile cu medicamentele pot fi o adevărată provocare pentru bugetul oricărei familii! Răcelile sunt la ordinea zilei, în timp ce în perioada Sărbătorilor de Iarnă crește consumul medicamentelor pentru îmbunătățirea digestiei și nu numai.

Este firesc, așadar, să îți dorești să reduci aceste cheltuieli, care pot pune o presiune mare pe bugetul familiei. Ai mai jos câteva idei care sperăm că te vor ajuta să parcurgi perioada iernii având o stare de sănătate bună și economisind banii de medicamente.

Întărește-ți imunitatea pentru a avea nevoie de cât mai puține medicamente

Evident, cel mai mult vei economisi dacă vei găsi o soluție… pentru a ocoli cheltuielile medicale, rămânând în formă pe toată perioada sezonului rece. Copii și adulți deopotrivă, putem cu toții să luăm câteva măsuri pentru o imunitate mai bună, care să ne ajute să parcurgem iarna cu cât mai puține probleme de sănătate.

O alimentație sănătoasă, din care nu lipsesc fructele și legumele crude va fi cu siguranță de ajutor. Mișcarea, exercițiul fizic moderat, vor veni, de asemenea, cu numeroase beneficii pentru fiecare persoană în parte.

Colaborează cu medicul de familie pentru a stabili care este cea mai bună conduită de urmat pentru întărirea imunității. Prevenția este mereu cea mai importantă!

Cere sfatul medicului și al farmacistului

Aceștia sunt cei mai în măsură să îți prescrie medicamentele potrivite, atunci când este cazul. Poți pune și problema bugetului – există medicamente care utilizează aceeași substanță activă, dar au costuri mai mici și te poți interesa de acestea.

Multe dintre medicamente sunt compensate sau chiar gratuite – pentru a beneficia de ele este necesar să te prezinți la medic atunci când este cazul, putând economisi și aici sume importante.

O bună colaborare cu medicul de familie și cu farmacistul te poate, așadar, ajuta să economisești bani, reducând considerabil cheltuielile medicale.

Folosește un card smart – așa cum sunt cele de la Patria Bank

Printr-un parteneriat între Patria Bank și lanțurile de farmacii Catena, cardurile emise de Patria Bank vin cu o facilitate importantă. Atunci când achiți cu un card de debit Visa de la Patria Bank cumpărăturile la Catena, primești înapoi 5% din valoarea acestora, în limita a 25 de lei pe lună, în fiecare lună!

Reducerea garantată, de 5% din valoarea sumelor cheltuite în farmaciile Catena (în limita a 25 de lei lunar) este completată de facilități importante pentru posesorii cardurilor Patria Bank.

Astfel, persoanele care dețin un card de debit Patria Bank beneficiază de comision zero la plata la comercianți. Facilitatea este completată de reduceri speciale la credite (atunci când veniturile sunt încasate la Patria Bank), și de posibilitatea de a obține o descoperire de cont de până la 3 pensii sau 5 salarii.

Iată cum parteneriatul dintre o bancă – Patria Bank – preocupată de sănătatea și prosperitatea clienților săi – și un lanț de farmacii cu prețuri prietenoase – Catena – te ajută să economisești bani!

Te așteptăm în perioada următoare în orice agenție Patria Bank pentru detalii în legătură cu reducerea de 5% oferită deținătorilor de carduri Patria Bank!

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare