Copiii descoperă că au superputeri cu Itsy Bitsy

Toți copiii au superputeri, doar că cineva trebuie să îi sprijine să și le descopere. De aceea Itsy Bitsy lansează Școala de SuperEroi Itsy Bitsy, unde cei mici au șansa să descopere că sunt curajoși, creativi, prietenoși, plini de energie, bucurie, bunătate, încredere și în multe alte feluri, căci fiecare copil este special în felul lui. Prima întâlnire de la Școala de SuperEroi va avea loc pe 7 septembrie, în Parcul Lumea Copiilor, lângă Palatul Copiilor București. Toată ziua, prin joacă și activități sportive, creative, muzicale, prin experimente distractive, copiii își vor descoperi aici puterile interioare și vor ști apoi să și le activeze ori de câte ori au nevoie, la școală și în viața de zi cu zi.

Fiecare SuperErou Itsy Bitsy va avea în parc zona lui distinct colorată, plină cu activități care stimulează în copii o anumită superputere. De exemplu, Spinner este in zona roșie a parcului și stârnește energia copiilor prin întreceri sportive și hidratare. Traseul senzorial din materiale naturale, care va fi în zona portocalie a lui Spark stimulează simțurile copiilor și le activează puterea bunătății. Copiii vor putea intra în direct la radio din Radiomobilul Itsy Bitsy, să povestească ce puteri interioare au.

La Școala de SuperEroi, copiii care vor răspunde provocărilor din parc vor primi de la SuperEroii Itsy Bitsy brățări cu superputeri potrivite abilităților lor, pe care le vor folosi tot anul scolar, pentru a-și aminti ca pot să-și activeze puterile interioare, ori de câte ori au nevoie, pentru performațe de orice fel.

Toți copiii au puteri interioare, dar mulți nu le conștientizează sau au uitat că le au și prin urmare nu le folosesc. Astfel ei se comportă uneori cu frică, furie, timiditate etc. Nici părinții nu își mai amintesc de aceste puteri interioare sau cred că ele au dispărut. De fapt, ele stau undeva ascunse în interiorul copiilor și sunt puteri care abia așteaptă să fie activate. Si asta vom face împreună la Școala de SuperEroi în parc sau la radio.” declară Nadia Tătaru, cofondatoarea Itsy Bitsy FM. 

Copiii se vor întâlni cu eroii din echipa Itsy Bitsy în parc, dar și la radio, pe tot parcursul anului școlar. Noua grilă radio este plină de emisiuni cu SuperEroi, creative, educative și distractive. Itsy și Bitsy vor face drumul spre școală și grădiniță mult mai distractiv, dimineața de la 7:00 la 9:00. Un nou prieten al copiilor la radio, Spinner îi va inspira să facă multă mișcare, să mănânce sănătos și să aibă astfel mai multă energie.

La fel de nou în echipa Itsy Bitsy FM este și SuperEroul ecologist Spark, care va descoperi cu cei mici ce pot face împreună pentru a avea cu toții, oameni, plante și animale o viață sănătoasă și frumoasă. SuperZăpă, prietena copiilor, îi va asculta cu poveștile lor de peste zi, în fiecare seară, de la 18:00 la 20:00. Și pentru că fiecare sfârșit de zi poate fi un prilej de petrecere în casele copiilor, la radio a venit DjDodi, care aduce muzică de dans potrivită distracției în familie, înainte de Povestea de Seară.

Școala de SuperEroi Itsy Bitsy este un eveniment organizat de Itsy Bitsy FM cu sprijinul primăriei Sectorului 4 și susținut de: AQUA Carpatica Kids, Aquafresh, BCR – Banca Comerciala Romana, Danonino, Essilor, Generali, Juland by Oti, LEGO și Olympus .

Mai multe detalii se pot găsi pe www.itsybitsy.ro și în Aplicația gratuită Itsy Bitsy FM.

***

Brandul ITSY BITSY include singurul post de radio din România pentru părinţi şi copii, platforma online www.itsybitsy.ro, ateliere pentru părinţi şi copii şi evenimente pentru timpul liber în familie. Itsy Bitsy FM emite în eter în Bucuresti și în peste jumătate din teritoriul României. Lumea Itsy Bitsy o puteţi accesa oriunde şi oricând, prin intermediul aplicaţiei gratuite ITSY BITSY FM, disponibilă în GooglePlay şi AppStore. Itsy Bitsy a inițiat și obținut, împreună cu partenerii săi, ca 1 Iunie să fie zi liberă naţională pentru toţi românii şi are în derulare iniţiativa strategică naţională de prevenire a bullying-ului.  

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare