Cum ne putem ajuta copilul să învingă depresia?

Depresia este una dintre cele mai răspândite boli ale mileniului trei, iar Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ 264 de milioane de persoane de toate vârstele sunt afectați.

Cu toate acestea, foarte puțini vorbesc despre faptul că tot mai mulți copiii și adolescenți suferă de depresie, în Statele Unite fiind diagnosticați aproximativ 1,9 milioane de copii cu vârste între 3 și 17 ani, potrivit Children’s Mental Health.

Cum citim semnele

Semnele depresiei în rândul copiilor pot fi variate, însă există câteva elemente comune care ar trebui să ne îngrijoreze:

1. iritabilitatea și/sau furia se manifestă adesea în rândul copiilor care dezvoltă, inițial forme ușoare de depresie, dar care se pot acutiza destul de repede dacă nu sunt ameliorate;
2. simptome care se manifestă prin dureri corporale, în special la nivelul mușchilor, stări permanente de neliniște, stres în timpul despărțirii de părinți;
3. pierderea interesului față de activitățile obișnuite,
4. retragerea din activități sociale plăcute până în acel moment;
5. dificultăți de concentrare;
6. fuga de acasă sau discuții despre acest subiect cu alți prieteni pe Facebook;
7. discuții despre moarte și sinucidere;
8. apetit crescut sau scăzut, schimbarea bruscă a greutății corporale (în special prin luarea de kilograme în plus),
9. comentarii pe rețelele sociale care indică lipsa de speranță sau stima de sine scăzută.

Cum ameliorăm simptomele depresiei
Psihologii le recomandă părinților să urmeze anumiți pași:

1. Încurajați copilul să iasă zilnic din casă și să facă mișcare
2. Supervizarea lui atunci când urmează un tratament medicamentos
3. Faceți-vă timp pentru a vorbi! Unii copii nu știu să-și verbalizeze emoțiile, însă cu răbdare și cu ajutorul unui psiholog. Este foarte important să învățăm să-i ascultăm și să le câștigăm încrederea.
4. Schimbarea alimentației. Uneori, excesul de toxine din mâncăruri nesănătoase pot avea efecte nebănuite asupra stării noastre psihice si de fizice, pe termen lung.

Specialiștii sunt de părere că părinții trebuie să fie primii care să identifice anumite derapaje de comportament ale copilului și să apeleze la profesioniști specializați în psihologia copilului pentru a primi un plan de recuperare.

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare