Centrul Capitalei, cuprins între Splaiul Independenței și Bulevardul Libertății, ar putea fi transformat în zonă de odihnă, recreere, precum și pentru organizarea de evenimente, conform unui proiect ce urmează să fie analizat de Consiliul General al Capitalei, în 18 iunie.
Zona ar urma să se numească „Promenada cu Fântâni”.
„În contextul necesității creării unor condiții socio-economice necesare diminuării efectelor generate de virusul SARS — COV-2, interesul public general reclamă adoptarea unor măsuri în consecință astfel, autoritatea locală de la nivelul Municipiului Bucuresti implicându-se activ în promovarea unor proiecte care să vină în întâmpinarea atât a locuitorilor Municipiului București, cât și a mediului privat, astfel că se propune ca spațiul cuprins între Splaiul Independenței și Bulevardul Libertății, denumit ”Promenada cu Fântâni” să fie declarat ca zonă de odihnă, recreere, precum și pentru organizarea de evenimente”, potrivit documentului.