Emisiunea Burlacul revine la Antena 1 cu sezonul 6. Răzvan Fodor, prezentator

Cel de-al șaselea sezon al emisiunii Burlacul îl va regăsi pe artistul Răzvan Fodor în ipostaza de prezentator, în curând, la Antena 1.

Un burlac cu care s-a împrietenit repede și gândul că îl va putea ajuta pe acesta să își găsească soția l-au convins pe Răzvan Fodor să accepte rolul de prezentator în noul sezon al emisiunii. ”Mi-a plăcut și mi se pare potrivit faptul că nu se vrea o emisiune la care prezentatorul trebuie să anunțe ce se întâmplă, ci mă pot implica să îl trag de mână pe <Burlacul>, să îl ghidez. Am înțeles că se vrea altceva, că noi, membrii echipei, putem să îi fim prieteni, să îl ajutăm pe băiatul acesta să se căsătorească, pentru că își dorește foarte tare o familie. Îmi doresc foarte tare ca dacă îi dau un sfat să fie pertinent, iar dacă el va ține cont și trage lozul norocos înseamnă că mi-am făcut treaba”, a spus Răzvan Fodor.

Artistul, care nu este străin de această ipostază, ci și-a ajutat de-a lungul timpului mai mulți prieteni să ajungă în fața altarului, le-a devenit și naș, așa că nu ar exclude să facă același lucru și pentru ”Burlacul”, pe care l-a îndrăgit de cum l-a cunoscut. ”Este un tip mișto, e foarte normal, frumușel și chiar este în punctul în care își dorește o relație serioasă. Filmul acela cu tipul care coboară din avionul privat, cu mașina la scară și cu inelul de diamante cumpărat din Damasc în buzunar nu există. Cât despre fete, noi ne asigurăm că el va avea de unde să aleagă”, a încheiat Fodor.

Filmările pentru cel de-al șaselea sezon al emisiunii ”Burlacul” vor avea loc în locații inedite atât din România, cât și din străinătate.

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare