Perioada postului este una a purificării trupului și a spiritului, însă din punct de vedere nutriţional lucrurile nu stau chiar atât de simplu.
Cori Grămescu, coach de lifestyle și nutriție vine în ajutorul celor care țin post înainte de Crăciun cu câteva sfaturi care ne ajută să știm ce alimente trebuie să consumăm pentru a ne asigura că ne alimentăm cum trebuie și că ne pregătim organismul pentru mesele de sărbătoare.
Atenție la alimentele „de post” din comerț.
Recomandarea mea este să evităm pe cât posibil produsele ultra-procesate de post cum sunt unele pate-uri de soia, crenvurști de soia, caşcavalul vegetal şi alte asemenea. Este de ajuns să citim etichetele acestor produse, pentru a vedea că au un aport de aditivi alimentari extrem de mare și că de fapt din punct de vedere nutrițional nu aduc niciun avantaj organismului. Aceste produse de post din comerț se pot înlocui cu succes cu pate-uri de nuci cu linte, hummus, pate de caju cu condimente sau brânză de caju şi nuci, care se prepară foarte uşor acasă
Cori Grămescu pentru Bebelu.ro.
Sa acordăm deci o atenție sporită aportului de proteine din perioada postului și să consumăm cu precădere năut, mazăre, tofu, migdale și nuci, iar pentru a completa mesele, să apelăm la dovleac, fasole păstăi, rădăcinoase, spanac, broccoli sau conopidă, iar pentru sațietate săadăugăm la fiecare masă principala o cantitate mică deorez sau cereale integrale, cartof dulce sau paste de linte.
În plus, pentru a ne pregăti organismul să revină la o alimentație cu produse de origine animală, este bine ca în perioada postului să consumăm multe legume cu un nivel ridicat de fibre si sa nu facem abuz de produse de origine animala în prima zi de Crăciun, pentru a nu destabiliza digestia. Integrarea alimentelor pe bază de carne trebuie făcută gradual, în cantități moderate la fiecare masă, pe durata a 2-4 zile, mai ales dacă am ținut tot postul Crăciunului.
În ultima săptămână de post este indicat să consumăm morcov, ţelină, păstârnac, pătrunjel, ridichi, sfeclă, gulii, cartofi dulci, precum şi ardei sau roşii, legume fibroase care ne vor ajuta sistemul digestiv să facă față mai ușor meselor de sărbătoare ce vor urma
, completează Cori Grămescu.
Pe lângă o alimentație corectă, în această perioadă este indicat să facem mişcare, pe cât posibil după un program regulat şi constant, şi să încercăm, acolo unde se poate, să petrecem timp și în aer liber, pentru a întări sistemul imunitar.