Eveniment pentru copiii care au nevoie de un zbor medical în drumul lor spre spre vindecare

Perfuzia roz, lungă de 1 km, realizată de Asociația Blondie ca simbol al drumului lung pe care copiii grav bolnavi trebuie să îl parcurgă, se va afla sâmbătă 3 septembrie, începând cu ora 10.00 la BIAS – Bucharest International Air Show, cel mai important eveniment aviatic din România.

Toți cei prezenți la eveniment vor avea ocazia să se alăturecopiilor care au nevoie de un zbor medical în drumul lor spre spre vindecare, umplând cu lichid roz câte 1 metru din perfuzia instalată la standul Asociației Blondie, în zona de static display a evenimentului, hangarul 3, standul nr.3.

 

„Atunci când sunt bolnavi, pielea copiilor nu are culoarea roz – sunt palizi, albaștri, galbeni, iar viața “în roz” începe întotdeaunacu un zbor. De aceea prezența noastră la BIAS, un eveniment care celebrează aviația, este un semn de recunoaștere că lupta pentru viață este posibilă pentru că există transportul aerian.”

 

, a declarat Adelina Toncean, fondatorul Asociației Blondie care își propune să achiziționeze o aeronavă care va fi transformată în ambulanță aeriană.

În ultimii doi ani, Asociația Blondie a organizat 124 de zboruri medicale pentru peste 350 de copii pentru care tratamentul în țară nu era posibil, către spitale și clinici din Europa. In plus, cu sprijinul asociației, aproape 1000 de copii orfani evacuați din centre de plasament din Ucraina au fost transportați în siguranță în Turcia, iar alți 200 de copii ucraineni, care fugeau din calea războiului, au zburat către Germania, împreună cu mamele lor. Costul închirierii aeronavelor cu care au fost efectuate aceste curse, de la primul zbor până în prezent, depășește 3 milioane euro.  

În anul 2022 zborurile asociației sunt realizate cu sprijinul OMV Petrom.


Perfuzia simbolică creată de Asociația Blondie a început să fie colorată în roz la începutul lunii iunie, odată cu lansarea campaniei „Drumul spre roz”. Până în prezent, peste 700 din cei 1000 de metri au fost deja umpluți cu roz de comunitatea care și-a dorit să facă acest drum posibil pentru cât mai mulți copii.

Toți vizitatorii BIAS care vizitează standul Asociației Blondie și contribuie la cauza asociației punând roz în perfuzie, vor pleca acasă cu surprize și vor ajuta la crearea celei mai lungi perfuzii realizate vreodată.

 

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare