Inainte de plecarea din maternitate orice tanara mamica are nevoie de cateva sfaturi din partea medicului specialist ginecolog, atat cu privire la ingrijirea celui mic, dar si cu privire la propria sa ingrijire si ocrotire. In multe cazuri, medicii sunt deschisi in fata unor astfel de situatii, recomandandu-le gravidelor de ce trebuie sa se fereasca in perioada post-natala, denumita pe scurt, perioada de lauzie, o etapa la fel de grea pentru tanara mamica.
De aceea, pentru a preintampina aparitia eventualelor boli ce pot aparea ca urmare a unei neglijente din partea mamei, este bine sa ascultati sfaturile medicului specialist pentru a trece cu bine de aceasta perioada.
De cele mai multe ori medicul va recomanda:
- sa nu faceti baie in cada decat dupa ce lohiile s-au redus in mod vizibil cantitativ. Este recomandat ca gravida sa faca dusuri, iar daca aceasta nu beneficiaza de cada de dus sa se spele cu apa de sus in jos, imitand modul de curgere al apei in cabina de dus;
- nu folositi tampoane interne, acestea putand crea infectii severe la nivelul organelor genitale interne;
- nu faceti irigatii daca sunteti obisnuita cu acest lucru, decat in cazuri strict recomandate de medic;
- nu faceti efort prea mare cel putin 4 saptamani, perioada in care organismul trebuie sa se refaca;
- nu iesiti din casa decat dupa o luna de la nastere pentru a va proteja de eventualii microbi din atmosfera;
- mergeti la un nou consult la medicul ginecolog dupa 5 saptamani, pentru ca acesta sa isi poata da seama daca organele genitale mai sunt sau nu afectate si daca au revenit in pozitia de dinaintea sarcinii;
- nu intretineti relatii sexuale cu partenerul decat dupa 6 saptamani. La inceput contactul sexual poate fi dureros, dar nu trebuie sa reprezinte o stare de alerta. Este un lucru normal, care va disparea treptat, partenerul trebuind sa dea dovada de mai multa atentie;
- revenirea menstruatiei are loc dupa terminarea alaptatului. Daca nu alaptati, cam la 6-8 saptamani totul reintra in cursul normal;
- puteti ramane insarcinata cam la doua luni, dupa o nastere normala. Dar este de preferat a se mai astepta pentru refacerea completa a organelor genitale si pentru o mai buna ingrijire si atentie pentru cel mic;
- dupa o nastere prin cezariana, puteti ramane insarcinata cam la un an de la nastere, bineinteles conform sfatului medicului ginecolog;
- revenirea la serviciu sau la treburile casnice trebuie sa se faca dupa 6-8 saptamani. Trebuie sa aveti timp pentru refacerea dumneavoastra si pentru ingrijirea bebelusului ce are nevoie de maxima atentie in aceasta perioada;
- faceti exercitii fizice. Va vor ajuta la recapatarea formei initiale de dinainte de sarcina si la o refacere mai rapida a organismului.
Asadar, inainte de plecarea din maternitate nu uitati sa va luati si bagajul informational cu privire la lucrurile ce trebuiesc evitate pe tot parcursul perioadei de lauzie.