Daltonismul este defectul de vedere care il impiedica pe micutul tau sa distinga intre culori, in special intre rosu si verde. Pana la varsta de trei ani, copiii nu disting foarte clar culorile, asa ca nu este cazul sa va impacientati daca ii cereti un pix rosu si el vi-l aduce pe cel albastru.
Aceasta afectiune este o conditie medicala mostenita in mare parte genetic. Majoritatea copiilor diagnosticati au genele responsabile pentru defectul de vedere. Ea este cauzata de o dereglare functionala a conurilor din retina. Conurile sunt cele responsabile cu perceperea culorilor.
Daca micutul dumneavoastra are mai mult de trei ani si inca nu reuseste sa aprecieze corect culorile, puteti merge la oftalmolog, pentru stabilirea unui diagnostic. Aici i se va face un test cu asa-numitele tablite pseudocromatice. Este vorba despre niste tablite imprimate, cu pete de culoare, pe care un individ cu vedere normala le poate identifica foarte usor, insa care pun probleme unuia afectat de daltonism.
Copilul daltonist va putea sa se dezvolte normal in celelalte domenii pentru ca daltonismul nu genereaza probleme grave copilului insa la scoala va intampina anumite dificultati atunci cand va trebui sa aleaga creioanele colorate. Deasemenea, la semafor ar putea avea dificultati, dar pentru aceasta, parintele ar putea sa-i recomande copilului sa fie atent intotdeauna la culoarea din partea de jos a semaforului atunci cand doreste sa treaca strada.
Copilul trebuie sa stie ca nu este o tragedie sa fii daltonist si trebuie educat sa se obisnuiasca cu acesta anomalie pe care o are si sa se descurce cu ea.Le putem colora lumea in celelalte cateva milioane de nuante pe care le disting ochisorii lor.
Sursa: www.copiisimamici.ro