Copiii de varstă prescolara, insotiti de parinti sau bunici, sunt invitati in acest week-end, intr-un spatiu de basm amenajat numai pentru ei de Primaria Sectorului 1, in parcul Regina Maria.
Prichindeii sunt asteptati sa participe la programe recreative, artistice, educative, precum si la jocuri specifice varstei, sambătă, 3 septembrie, și duminica, 4 septembrie, intre orele 16.00-20.00.
Spectacole de acrobatii, actiuni recreativ-sportive, programe de divertisment pentru copii – jocuri – spectacole muzicale, animatie, “face-painting” sunt doar cateva dintre surprizele pregatite de organizatori micutilor bucuresteni.
La eveniment vor fi prezenti animatori – magicieni si clowni – care vor intretine atmosfera si vor realiza face-painting. Mai mult, vor fi prezente si mascote in rol de personaje de basm, care vor desfasura diferite activitati sportive si diverse jocuri de copii in aer liber.
„Lumea Copiilor in Sectorul 1” se desfasoara in perioada iunie – septembrie 2011, in fiecare weekend, sambata si duminica, alternativ in parcurile Kiseleff, Regina Maria si Bazilescu.
Ultimele doua editii din acest an ale proiectului ”Lumea Copiilor” vor avea loc în weekend-ul 10-11 septembrie, in parcul Kiseleff si in weekend-ul 17-18 septembrie, in parcul Bazilescu.
Evenimentul este o continuare a proiectelor “Junior in lumea povestilor” si “Oraselul copiilor”, derulate pe parcursul anilor 2009 si 2010, proiecte care au avut un real succes in randul copiilor care si-au petrecut timpul liber in parc.