Toate mamicile cred ca bebelusul lor este cel mai destept prichindel din lume. Zambeste, gangureste si se cere in brate, deci inseamna ca este un mic geniu in devenire. Cu toate acestea, femeile isi dau seama curand ca mandria lor este un simptom al sindromului “fiecare cioara isi lauda puiul”.
Oamenii de stiinta vor sa intareasca increderea in sine a mamelor, facand publice ultimele descoperiri legate de inteligenta bebelusilor. Se pare ca micutii gandesc de la o varsta foarte mica.
Cercetatorii de la Institutul Tehnologic din Massachusetts, in frunte cu Josh Tenenbaum, au analizat abilitatea copiilor de a-si folosi cunostintele pentru a anticipa ce urmeaza sa se petreaca.
Ei le-au aratat bebelusilor un videoclip in care patru obiecte (3 albastre, unul rosu) sareau in interiorul unui vas. Obiectele topaiau, apoi, pentru o fractiune de secunda, bebelusului i se acopereau ochii, asa incat sa nu vada restul miscarii, relateaza modista.ro.
In urma acestui studiu, oamenii de stiinta si-au dat seama ca bebelusii sunt capabili de gandire “predictiva”. Abilitatea acestora de a emite judecati simple cu privire la ceea ce urmeaza sa se petreaca a fost determinata in functie de intensitatea surprizei de pe chipurile celor mici atunci cand unul din cuburi cadea din recipient. Acestia erau mai uimiti de caderea obiectului rosu, decat de a unuia din cele albastre.
Acest studiu unic foloseste o tehnica gandita de Elizabeth Spelke, psiholog la Harvard. Ea a creat un sistem care masoara intensitatea mirarii unui bebelus in functie de cat timp petrece acesta uitandu-se la un anumit lucru. Prin intermediul acestei strategii, cercetatorii si-au dat seama ca bebelusii sunt mai destepti decat credeau initial.
Testul este doar unul dintr-o serie lunga de studii dedicate cercetarii capacitatilor cognitive ale bebelusilor. Psihologii te sfatuiesc sa ii acorzi mai mult credit celui mic si sa ii provoci in fiecare zi inteligenta, pentru a-l ajuta sa dezvolte cat mai multe conexiuni neuronale.