Alege să stai în lumină cu PharmaCore Acne Control

 Toți ne amintim problemele legate de ten ce ne-au determinat să ne ascundem, să ne retragem, renunțând la momentele când ne-am fi dorit mai degrabă să ne aflăm în centrul atenției, nu în spatele cortinei.

Amintirile dramelor trăite în adolescență legate de apariția coșurilor înainte de bal, de aniversări sau de ceremonia de absolvire când am fi făcut orice pentru un ten perfect, ne dau fiori și astăzi. Dacă la acestea, adăugăm și problemele legate de încrederea în sine cu care a trebuit să ne luptăm până târziu, daunele nu sunt deloc de neglijat.

Acneea este o problemă severă cu care se confruntă în egală măsură bărbații și femeile, atât în adolescență, cât și la maturitate, tocmai din cauza unor factori dificil de controlat precum stressul, dereglarile hormonale sau acumularea celulelor moarte ce obturează porii împreună cu o îngrijire neadecvată a pielii. 85% din adolescenți suferă de acnee, 18% dintre ei rămânând cu semne și cicatrici după această etapă, în timp ce tot mai mulți adulți încep să se confrunte și ei cu această problemă care devine chiar mai delicată după o anumită vârstă. 

Expertul în acnee – gama completă PharmaCore Acne Control  reduce leziunile și previne cicatricile cauzate de aceasta, pentru că nici un tânăr sau adult să nu mai stea în intuneric, departe de oamenii, locurile sau momentele pe care dorește să le trăiască. Viața nu mai stă pe loc când poți preveni, trata și îmbunătăți considerabil aspectul feței.

În funcție de gradul de severitate al problemelor întâmpinate, gama PharmaCore Acne Control cuprinde produse ce tratează personalizat fiecare stadiu al acneei și zona de pe față sau corp. Gelul de curățare și tratamentul oral sub forma de plicuri sunt indicate atât bărbaților cât și femeilor – adoloscenți și maturi, fie că suferă de o formă ușoară sau moderată de acnee. Ajutând la eliminarea excesului de sebum, gelul de curățare conține patente precum Biopep 15®/oligopeptide 10%, Rtf1® /colostru alături de extracte de Boswellia, orez și miere și este destinat tenului sensibil cu tendința de îngrășare sau tenului acneic/cu predispoziție la acnee. Bărbații îl pot folosi și în locul gelului de ras.

Pentru hidratarea zonei afectate, tinerii au la dispoziție gelul, în timp ce adolecentele, femeile tinere sau mature cu ten uscat pot folosi crema de față de două ori pe zi. Formula bazată pe Chelisin® și Iris Florentina, reduce leziunile cauzate de acnee, în special la femeia adultă și fumători, dar și la adolescente. Gelul tratament cu acid salicilic, colostru și oligopeptide, prin formula specială cu Biopep 15® reduce activitatea microorganismelor implicate în acnee, stimulând astfel regenerarea celulară, cu efect de tip “peeling”.

 Chiar dacă ne confruntăm cu acnee, nu trebuie să uităm de  hidratare, esențială în cazul unui ten care este agresat de astfel de probleme. Masca din gamă completă ce luptă împotriva acneei –  PharmaCore Acne Control folosită de două ori pe săptămână va susține aspectul neted și catifelat, oferindu-i feței luminozitate.

Dacă ne confruntăm cu erupții severe pe zone mai întinse pe piept sau spate, cel mai simplu de folosit este spray-ul de corp, acesta fiind soluția ideală pentru zonele greu accesibile.

Orice problemă întâmpinăm în lupta împotriva acneei și indiferent de tipul de ten, produsele PharmaCore Acne Control oferă soluții complete și dedicate pentru reducerea sebum-ului și calmarea inflamațiilor, pentru hidratarea corespunzătoare sau eliminarea punctelor negre. Utilizând produsele adecvate, roșeața este diminuată considerabil, iar leziunile atenuate.

 Cu  PharmaCore Acne Control preiei controlul asupra tenului tău și uiți rapid de bătăile de cap provocate de acnee. Lasă în urmă întunericul, teama și neîncrederea, nimic nu te va mai opri să te răsfeți în lumină sezonul acesta. Bucură-te de un nou început în care îți place ce vezi în oglindă dimineața, început unde este loc doar pentru visuri împlinite și viața în sine.

Despre Pharmacore®:

Pharmacore® – marca înregistrată Core Invest Health, EU nr. 15702161

Produse notificat CPNP in conformitate cu Directiva Europeana (EC) nr 1223/2009

Gama Pharmacore® Acne Control este dezvoltata de Core Invest Health in colaborare cu Difa Cooper Italia.

Prețuri produse:

Gel de curățare: 105 lei 84 lei (20% reducere)

Cremă tratament: 139 lei (pachet + gel de curatare CADOU)

Gel tratament: 149 lei (pachet+ gel de curatare CADOU)

Spray de corp 159 lei 111,3 lei (30% reducere)

Mască hidratantă: 121 lei (pachet +gel de curatare CADOU)

Tratament oral: 175 lei 122,5 lei (30%reducere) – disponibil începând cu luna mai

 

Mai multe informații despre acnee și despre gama Pharmacore Acne Control găsiți pe www.acnecontrol.ro

Redactia Bebelu
Redactia Bebelu
Bebelu.ro s-a născut din plăcerea autorilor ei de a scrie, din plăcerea graficienilor ei de a desena şi de a realiza cel mai complex proiect în segmentul de creştere şi îngrijire a copilului. Bebelu este o plaformă online pentru părinţi şi copii şi pentru cei care ar dori să redevină copii. Ne propunem să încântăm vizitatorii, să-i fascinăm, să-i surprindem şi să-i reţinem în mrejele paginilor noastre.​ Publicația Bebelu a apărut în anul 2014, pentru a oferi unor oameni capabili dintr-o ţară frumoasă posibilitatea de a-şi demonstra talentele, a-şi oferi serviciile, echipa colaborând în acelaşi timp cu 16 specialişti în domeniile de maxim interes, astfel că aici veţi identifica o serie întreagă de recomandări şi informaţii foarte bine structurate, aşa încât să obtineţi ceea ce vă doriţi – o informaţie corectă, clară şi sigură. În cele 84 de secțuni vă stârnim, lună de lună, curiozitatea, fie că sunteţi animaţi de dorinţa de a avea un copil, fie deja aţi împărtăşit bucuria primelor clipe, obişnuindu-vă cu interviuri, articole şi recomandări avizate. Cititorii Bebelu.ro vor afla sfaturi, practici eficiente, vor deveni parte a unor experienţe de viaţă trăite de mămici, vor fi puşi la curent cu cele mai noi măsuri legislative care să le asigure siguranţa şi stabilitatea familiei. Cititorii se vor bucura să afle despre povestea frumoasă de viață a unei mămici celebre – Elena Băsescu, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Bebelu,vor fi puşi în temă cu ultimele tendinţe în materie de frumuseţe, diete şi modă parcurgând atent şi rubricile permanente începând cu: Rubrici: PĂRINŢI CELEBRI – Cele mai cunoscute personalităţi mondene vor fi alături de tine pentru a te îndruma, oferindu-ţi un sfat din experienţa lor de părinte. SARCINA ŞI NAŞTEREA – este un capitol destinat celor 9 luni de viaţă intrauterină. Vor fi prezentate informaţii referitoare la simptomatologia primelor zile de sarcină, evoluţia fătului pe parcursul celor nouă luni, analize necesare, alimentaţie, sănătate, pregătire pentru naştere. Tot aici puteti găsi informaţii preţioase dedicate naşterii şi recuperării postpartum. BEBELUŞUL ÎN PRIMUL ANIŞOR – este un capitol destinat îngrijirii sugarului. Alăptarea, scorul Apgar, îngrijirea bontului ombilical, prima băiţă, diversificarea sunt doar câteva dintre cele mai captivante subcategorii. COPILUL 1-6 ANI – este un capitol dedicat creşterii şi îngrijirii copilului din primul an şi până la vârsta şcolară. Mămicile vor reuşi să afle cum anume să se descurce cu propriul copil, cum să îl îngrijească în aşa fel încât să crească perfect sănătos. EDUCAŢIE – este un capitol captivant în care poţi afla cum să îţi educi copilul în aşa fel încât să poţi obţine performanţe şcolare sigure. FAMILIA – este un capitol destinat vieţii de familie ce conţine o serie întreagă de sfaturi eficiente. COPII TALENTAŢI – este un capitol fascinant dedicat copiilor valoroși ai țării. ÎNVAŢĂ SĂ PREVII! –sunt prezentate soluţii de prevenire a anumitor probleme de sănătate ce pot afecta atât viaţa copiilor, cât şi pe cea a părinţilor.

Related Posts

Comentarii

Articole recente

Categorii Populare